

La data de 27 martie a.c., la ora 11:45, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați în urma unui apel 112 cu privire la faptul că, pe Meseș, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că, o tânără, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Ciumărna – Zalău, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, a pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu un autoturism care circula din sensul opus, condus de către o femeie. Ulterior, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un altul, care se deplasa în spatele acestuia.
În urma impactului, conducătoarele primelor două autoturisme au suferit leziuni pentru îngrijirea cărora au fost transportate la spital.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier. – Poliția Sālaj