Folosirea unui minor în scop de cerșetorie

Autoturism sustras din Spania, indisponibilizat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sălaj
5 aprilie 2025
Primele 38 din totalul celor 51 de microbuze școlare electrice destinate comunelor și orașelor sălăjene au ajuns
5 aprilie 2025

Folosirea unui minor în scop de cerșetorie

Miercuri, 02 aprilie a.c., în jurul orei 11.30, un echipaj de jandarmerie a depistat în zona unui magazin situat pe bulevardul Mihai Viteazul din municipiul Zalău, o femeie de 25 ani, cu domiciliul în comuna Românași, în timp ce apela în mod repetat la mila cetățenilor pentru a cere ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezența unui minor în vârstă de 1 an.

În cauză, jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire a unui minor în scop de cerșetorie, acte ce vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău pentru continuarea cercetărilor.

Totodată, a fost sesizată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj cu privire la situația de risc în care se află minorul, urmând a fi sesizat și Compartimentul de Servicii și Asistență Socială din cadrul primăriei localității de domiciliu.

Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *