

Evenimentul omagial organizat de Consiliul Județean Sălaj a reunit sute de elevi și profesori din județ, preoți, cadre militare, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice.
Programul a debutat cu un ceremonial religios, după care preotul Adrian Botea, de la Parohia Bocșa, a vorbit despre viața și moștenirea lăsată de Simion Bărnuțiu, evocând figura marelui nostru înaintaș. A urmat un moment artistic susținut de elevi de la Scoala Gimnaziala Nr. 1 Sinmihaiu Almasului, Liceul Pedagogic Zalău și Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Hida, iar la final au fost depuse coroane de flori.
„Mă bucur că ne-am reunit din nou la locul unde cinstim memoria unuia dintre oamenii de frunte ai Transilvaniei și ai României, Simion Bărnuțiu. Este o onoare să putem aduce un omagiu celui care a fost un mare gânditor, un mare patriot, un om al curajului, un vizionar, care afirmat clar și fără ezitare că luptă pentru valorile neamului românesc, pentru dreptul la libertate, demnitate și credință. Este cu atât mai îmbucurător să vedem, astăzi, că în prim-planul manifestării noastre sunt copiii, alături de care arătăm respect și recunoștință ilustrului cărturar.
Îmi amintesc mereu cu emoție îndemnul lui Simion Bărnuțiu, ce sună mai actual ca niciodată: «Țineți cu poporul toți, ca să nu rătăciți». Este o chemare la unitate, la grijă față de neamul nostru și la încrederea că împreună putem să păstrăm calea cea dreaptă, indiferent de obstacole”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.