Trei jandarmi sălăjeni au participat la un amplu exercițiu internațional

MOTOCICLISTUL ACCIDENTAT A FOST TRANSPORTAT LA SPITAL
28 septembrie 2025
A fost publicat în transparență decizională Regulamentul privind schimbul/schimbarea de locuinţe de tip ANL
29 septembrie 2025

Trei jandarmi sălăjeni au participat la un amplu exercițiu internațional

În perioada 21– 26 septembrie a.c., trei ofițeri din cadrul Inspectoratului de
Jandarmi Județean Sălaj, locotenent-colonel Mesaroș Marius, maior Mastan Mihai și
căpitan Sabou Răzvan, au participat la „CARPATHIANS BLUE SHIELD 2025”,
exercițiu de antrenament, organizat de Jandarmeria Română, ce a reunit peste 500
de militari români și străini, reprezentând 15 state și 5 organizații internaționale din
domeniul securității, într-o demonstrație remarcabilă de coordonare, profesionalism
și mai ales camaraderie.
Timp de 6 zile cei trei ofițeri au lucrat cot la cot, alături de alți militari români
și străini, în simulări tactice și scenarii operaționale menite să întărească
parteneriatele și să crească nivelul de pregătire comună în fața provocărilor de
securitate.
Exercițiul a fost găzduit de Centrul de Pregătire al Jandarmeriei de la Ochiuri,
județul Dâmbovița și a însemnat șase zile de antrenament asiduu, cooperare și
schimb de experiență între forțele de ordine participante, scenarii gândite până la
detaliu și acțiuni de stabilizare a unor situații conflictuale.
În cadrul „CARPATHIANS BLUE SHIELD 2025” ofițerii sălăjeni au făcut
parte din echipa de planificare, organizare și executare a exercițiului, ocupând de
asemenea și funcții în comandamentul exercițiului.

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *