

La data de 2 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sălaj au identificat un bărbat de 67 de ani, din comuna Halmășd, pe numele căruia exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta a fost condamnat de către magistrații din cadrul Judecătoriei Șimleu Silvaniei la o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de 10 ani și 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol în formă continuată și agresiune sexuală în formă continuată.
Bărbatul a fost predat polițiștilor din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Prevenivă în vederea introducerii în Penitenciarul Satu Mare pentru executarea pedepsei. – Poliția Sālaj