Programul „Educație prin Patrimoniu” continuă în școlile rurale din Sălaj

Lectură publică Marian Ovidiu Baron
3 octombrie 2025
DEALUL MELCILOR / CSIGADOMB LA 10 ANI
8 octombrie 2025

Programul „Educație prin Patrimoniu” continuă în școlile rurale din Sălaj

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, instituție subordonată Consiliului Județean Sălaj, continuă, și în a doua parte a anului 2025, programul educațional „Educație prin Patrimoniu”, dedicat școlilor din mediul rural.
După succesul înregistrat în primele luni ale anului, când sute de elevi au participat la activități interactive despre istoria locală, tradiții și patrimoniu, urmează acum o nouă serie de întâlniri, menite să aducă știința, istoria și obiceiurile mai aproape de copii și profesori. Prima activitate am derulat-o deja la Școala Gimnazială nr. 1 Camăr, unde colegele noastre Timea Majos-Keresztes, arheolog, și Marcela Băbănaș, specialist educație muzeală, au dezvăluit elevilor secrete din lumea arheologiei.

Calendarul activităților din etapa a II-a

Tot în octombrie vom ajunge la Năpradea și vom vorbi despre „Bullying – de la romani până astăzi”. Colegii noștri Dan Deac, cercetător științific, și specialistul în educație muzeală Marcela Băbănaș vor analiza, împreună cu elevii de gimnaziu de aici, fenomenul bullying-ului printr-o comparație între lumea romană și prezent, completată de exerciții creative.
În noiembrie, la Zalha, „Secretele Evului Mediu: viața, pedepsele și armele cavalerilor” vor fi dezvăluite de arheologul Andrei Fărcaș și Marcela Băbănaș, specialist educație muzeală. Elevii vor explora fascinanta lume medievală și vor
interacționa cu replici de echipamente militare.

În decembrie, mergem la Bobota și la Dersida cu „Povești de Crăciun și pomi împodobiți”. Specialistul nostru în educație muzeală, Marcela Băbănaș, va provoca elevii de aici să descopere tradițiile de iarnă și să-și confecționeze propriul pom de Crăciun.

Bilanțul primei etape
În perioada februarie–iunie 2025, proiectul „Educație prin Patrimoniu” a implicat peste 790 de elevi din școlile rurale ale județului, prin activități dedicate istoriei, meșteșugurilor, artei și patrimoniului local.
Prin aceste demersuri, muzeul își consolidează misiunea de a sprijini educația culturală în comunitățile rurale, aducând patrimoniul mai aproape de copii și cultivând respectul pentru trecut.

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *