
Primarul comunei Valcaul de Jos, Ioan Roșan a participat pe 21 noiembrie 2025, în Sala „Voievozilor” a Palatului Culturii din Iași la dezbaterea la nivel înalt „Parteneriat pentru Reconstrucție: Constituirea Camerei de Comerț Trilaterale România–Ucraina–Moldova (CCTRUM).
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Iași, în parteneriat cu Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor (IDEP Moldova).
Au fost prezenți peste 170 de reprezentanți ai administrațiilor centrale și locale, mediului de afaceri, sectorului academic și civil din cele trei state, validând necesitatea creării Camerei de Comerț Trilaterale (CCTRUM) — o platformă economică menită să coordoneze proiecte de investiții, să contribuie la reconstrucția Ucrainei și să sprijine integrarea europeană a regiunii.
„În cadrul evenimentului, am subliniat faptul că Asociația Comunelor din România (ACoR), prin Consiliul Autorităților Locale din România și Republica Moldova (CALRRM), susține consolidarea cooperării dintre autoritățile locale din România , Republica Moldova
și Ucraina
, având ca misiuni principale:
Reprezentarea autorităților locale din România și Republica Moldova la nivel european;
Promovarea autonomiei locale și a proceselor de descentralizare;
Susținerea parcursului european al Republicii Moldova;
Consolidarea parteneriatelor instituționale și schimbului de bune practici între comunitățile noastre.
„Cooperarea trilaterală este nu doar necesară, ci vitală pentru a construi o regiune stabilă, competitivă și orientată spre dezvoltare. Autoritățile locale trebuie să rămână piloni ai colaborării și ai progresului.”
— Ioan Roșan, primarul comunei Valcăul de Jos
Felicitări, IDEP Moldova, pentru toate demersurile de până acum și mult succes în continuare!
Împreună construim punți, împreună construim viitorul!
#CCTRUM#CooperareTrilaterală#RomaniaUcrainaMoldova#IDEP#ReconstrucțiaUcrainei#DiplomațieLocală#ACoR#CALRRM#ParteneriatPentruDezvoltare#EuropaRegiunilor#Iași#ComunitățiÎnMișcare