

Consiliul Județean Sălaj a găzduit, astăzi, o nouă întâlnire de lucru dedicată oportunităților de investiții din Parcul de Specializare Inteligentă Hereclean, la care au participat reprezentanți ai companiilor din județ, alături de specialiști ai Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Discuțiile s-au concentrat pe beneficiile oferite companiilor care aleg statutul de rezident în Parcul de Specializare Inteligentă Hereclean, criteriile de eligibilitate, precum și pe pașii necesari pentru accesarea granturilor europene în valoare totală de 5,6 milioane de euro, acordate prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027.
În perioada următoare, CJ Sălaj va demara procedura de concesionare a parcelelor din parc.