Doi sălăjeni cu vârste cuprinse între 37 şi 44 ani, sunt cercetaţi de oamenii legii pentru infracţiuni la regimul circulaţiei, după ce au fost identificaţi, în trafic, încălcând anumite reguli de circulaţie rutieră.
Primul, P. Arpad, din Zalău, a fost depistat de poliţiştii cehani, marţi la ora 11.05, pe strada Crişan, din Cehu Silvaniei, în timp ce conducea autoturismul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare.
Seara, în jurul orei 20.30, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Ileanda, aflându-se în timpul activităţilor de control şi supraveghere a traficului rutier, pe DJ110C, în comuna Ileanda, l-au identificat pe L. Florin, de 44 ani, din localitate, care conducea autoturismul cu o alcoolemie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele şoferilor poliţiştii au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată.