

DESPRE ÎNTOARCERE, ECHILIBRU ȘI SOLIDARITATE
După succesul incontestabil al Turneului Național „Argentinissimo, rădăcini”, desfășurat în luna februarie
2025, artista Analia Selis revine pe scenele din România, cu un nou proiect cultural de amploare: Turneul
Național „VOLVER”.
Turneul se va desfășura în perioada 2 februarie – 8 martie 2026 și va ajunge la Zalău cu un concert de
exceptie pe data de 19 februarie 2026, de la ora 19, la Sala Porolissum de la Centrul de Cultură și Artă al
Județului Sălaj.
Repertoriul ales cuprinde piese de tango și din folclorul latino-american, încărcate de emoție,
rafinament și inspirație, cu texte puternice și mesaje esențiale, menite să atingă sufletul și să celebreze
forța, grația și autenticitatea. O experiență artistică în care muzica, povestea și sensibilitatea se
împletesc pentru a transmite mesaje despre echilibru, frumusețe interioară și armonia, în acord cu
sărbătorile lunilor februarie și martie: Ziua Îndrăgostiților, Dragobete, Mărțișorul și Ziua Femeii.
Ideea titlului mi-a venit pornind de la una dintre piesele incluse în repertoriu, cu care deschidem
concertul: vechiul tango „Volver”, devenit cunoscut în întreaga lume ca piesă emblematică a filmului
„Volver”, realizat de regizorul de Pedro Almodóvar. Piesa vorbește despre reîntoarcerea acasă după 20
de ani, însă pentru mine a căpătat, pe parcursul pregătirii acestui turneu, o altă semnificație, una care
mă reprezintă profund în acest moment: „Volver” este rezultatul unei idei care s-a născut, a crescut și s-a
dezvoltat fără presiune, fără chin, dar cu multă muncă, forță și încredere. „Volver” înseamnă „a reveni” și
este inspirat de femeile luptătoare care revin în forță. Este un turneu dedicat iubirii, forței interioare
feminine și voinței de a trece peste greutăți. Publicul va trăi o experiență muzicală și emoțională unică.
Analia Selis
Alături de Analia Selis, pe scenă vor urca chitaristul Julio Santillán, care va sosi din Argentina special
pentru acest proiect, și pianistul Mariano Castro, artist argentinian stabilit în România, dublu
nominalizat la Latin Grammy Awards. Cei doi artiști semnează și aranjamentele muzicale ale
repertoriului interpretat atât în formula de trio, cât și în concertele simfonice.
Turneul „VOLVER” integrează o importantă dimensiune socială, in foierul salii vor fi amplasate urne de
donații, în parteneriat cu Asociația Umanitară „Speranța pentru România” (asociație cu sediul în ARAD)
publicul fiind invitat să contribuie, prin gesturi mici, la susținerea cazurilor medicale și sociale din
întreaga țară.
Intrarea, pe bază de bilete, în limita locurilor disponibile. Preț bilet întreg: 40 de lei. Preț bilet cu
reducere: 20 de lei.
Reduceri bilete spectacole: pentru elevi, studenți, pensionari, veterani de război și văduve de
război. Gratuitate pentru: persoanele cu handicap grav sau accentuat, precum și pentru
persoanele care îi însoțesc (potrivit prevederilor Legii nr. 448/2006); pensionarii care au lucrat
minimum 10 ani în domeniul cultural-artistic (potrivit prevederilor H.G. nr. 385/2004).
Biletele se pot procura de la secretariatul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj (Zalău,
Piața 1 Decembrie 1918, nr. 12, tel. 0260-612870), L-J 9-15.30, V 9-13 și în ziua concertului.
Analia SELIS
Analia Selis s-a născut în 1977 în Tucumán (Argentina). În 1998 a absolvit cursurile de pedagogie
muzicală ale Universității de Muzică San Miguel de Tucumán, iar în 2002, cursurile de
interpretare vocală din cadrul Longy School of Music din Boston (SUA). În 2003 s-a mutat la
București.
În 2004 a obținut premiul III al Festivalului Internațional „Cerbul de Aur“ (Brașov, România),
unde a reprezentat Argentina. Între 2005-2014 a repurtat multe succese în cariera sa de
cântăreață de pop latino-american, devenind foarte cunoscută în România, fiind invitată pe cele
mai prestigioase scene și la numeroase posturi de televiziune și de radio.
În 2014 a început să cânte tango, în turneul național „Vă place Tango?“. Între 2015-2019 a
lansat trei mari proiecte de succes: Tango Simfonic, Tango Simfonic „Milonga de mis amores“ și
ArgEnTango pentru care a colaborat cu toate orchestrele din România și cu mari orchestre din
Elveția (Biel Solothurn Symphony Orchestra), Cehia (Hradec Králové Philharmonic Orchestra),
Lituania (Klaipėda Symphony Orchestra), Argentina (National University of Tucumán Symphony
Orchestra), sub bagheta unor mari dirijori precum József Horváth, Tiberiu Soare, Radu Popa,
Cristian Oroșanu, Kaspar Zehnder.
Proiectele Analiei au însemnat colaborarea cu mari muzicieni precum Omar Massa
(bandoneon), Julián Caeiro (pian), Mariano Castro (pian), Rafael Butaru (vioară), Julio Santillán
(chitară), Răzvan Suma (violoncel). A fost invitată să cânte alături de prestigioase ansambluri:
Kamerata Kronstadt, Gaudeamus Quartet, Contempo Quartet, precum și în cadrul unor
importante festivaluri muzicale: Festivalul Internațional „George Enescu“, Radio Song Festival
de la Beijing, Kammermusiktage Barth Festival (Germania), Das Einzigartige Crossover Festival
(Elveția), Festivalul și Concursul Internațional de Violoncel de la Klaipėda (Lituania), Concentus
Moraviae Festival (Cehia).
În 2021 a lansat proiectul Symphonic Piazzolla, pentru a sărbători centenarul nașterii lui Astor
Piazzolla, interpretându-i muzica în cea mai autentică manieră. În 2022 a lansat un proiect de
tango românesc Interbelic Simfonic, foarte apreciat de public.
Comitetul Interministerial Argentinian i-a acordat distincția de „Country Brand Ambassador“, în
2022, ca rezultat al contribuției sale la promovarea identității naționale argentiniene în
străinătate.
Mariano José CASTRO
Muzician complex, pianist, chitarist, compozitor, orchestrator, Mariano Castro este argentinian
din Buenos Aires, stabilit în România în 2013. În cariera sa de interpret la pian și chitară
abordează diferite stiluri muzicale alături de formații de tango, jazz, rock şi muzică clasică. Din
2008 face parte din grupul Narcotango, care realizează o fuziune între tango, jazz şi muzică
electronică. Împreună cu Narcotango, Mariano Castro în triplă calitate, interpret, compozitor și
orchestrator, a fost nominalizat de două ori la Latin Grammy Awards (2009 şi 2010), la categoria
„Cel mai bun album de tango“.
Mariano Castro a fost profesor la Conservatorul Muzical Melani din Buenos Aires și a susținut
cursuri de master despre interpretarea tangoului în Argentina și în alte țări. În 2016 devine
parte a ansamblului ArgEnTango ca pianist alături de Răzvan Suma (violoncel), Rafael Butaru
(vioară), Omar Massa (bandoneon) şi Analia Selis (voce), realizând un turneu național cu muzica
lui Astor Piazzolla pentru care scrie toate aranjamentele muzicale. A colaborat cu muzicieni de
prestigiu internațional: Rafael Butaru, Luiza Zan, Carlos Libedinsky, violoniștii Liviu Prunaru şi
Gabriel Croitoru. Sub bagheta dirijorului Kaspar Zehnder a susținut în 2019 concertul Tango
Simfonic cu prestigioase orchestre din Elveția, Cehia și Lituania. A fost pianist alături de diferite
ansambluri muzicale românești și a colaborat cu toate orchestrele filarmonice din România.
În 2021 a inițiat proiectul dedicat compozitorului argentinian Astor Piazzolla, împreună cu
Analia Selis și cu diferite orchestre din România.
Julio SANTILLÁN
Julio Santillán este un compozitor de jazz și chitarist argentinian născut în Tucumán (Argentina).
Absolvent al prestigioasei universități Berklee College of Music, este profesor la Universidad
Nacional de San Martín și la Conservatorio Superior de Música Manuel de Falla din Argentina.
A fost solist în cadrul festivalurilor Guitarras del Mundo (Argentina), Certamen Internacional de
Guitarra Miquel Llobet (Spania). A colaborat cu Orchestra Națională Radio din România și în
proiecte muzicale derulate de Consulatul argentinian de la New York (SUA).
În calitate de lider al trupei J.S. Septet a înregistrat opt albume cu compoziții originale și a
participat la concerte la Blue Note Jazz Club (SUA), Café Vinilo și Festival Internacional de Jazz
de Tucumán (Argentina). A realizat peste 40 de albume în colaborare cu muzicieni din
Argentina, Columbia, Finlanda, Grecia, Canada, Spania, Italia, Belgia, Germania, Franța, Cehia,
SUA și România, în calitate de chitarist, producător și creator al aranjamentelor muzicale.