Home Articole Cultura Leopard în pustie - Ancuța Mărieș

Leopard în pustie - Ancuța Mărieș

Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 

Ancuța Mărieș, Leopard în pustie – culegere de texte în proză, Editura Caiete Silvane, Colecția „Scriitori sălăjeni”, Zalău, 2019.

„Ancuța Mărieș nu e o simplă scriitoare, ci e o minte complexă care construiește neîncetat, situații, personaje, stări, circumstanțe inedite, originale, reușind să-și surprindă neîncetat cititorii. Lumile sale sunt alcătuite din piese de puzzle rupte atât din lumea reală, cât și din cea fantastică, imaginea de ansamblu fiind una a suspansului.

Ancuța Mărieș uimește cititorii cu acest volum, unul dintre cele mai interesante și neașteptate de până acum. O carte pentru sufletul meu. Am ajuns la concluzia că autoarea poate aborda cu ușurință orice gen, dovedind asta prin grația, rafinamentul și măiestria cu care reușește să echilibreze narațiunea, încununată cu succes de personaje inteligente și inteligibil create” (Mircea Naidin, în textul introductiv intitulat „Despre chemarea specială a Ancuței Mărieș”).

Lansarea volumului va avea loc duminică, 13 octombrie 2019, ora 16, în Sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău.

http://www.culturasalaj.ro

 

Adauga comentariul tau

Banner
ZTV.ro
Vremea

Prognoza meteo pentru azi, marţi 10 decembrie 2019

Zalau 1°C | 8°C

Cluj-Napoca 1°C | 8°C

Baia Mare 2°C | 11°C

Bucuresti 2°C | 10°C

Satu Mare 2°C | 9°C

Timisoara 2°C | 11°C

Constanta 7°C | 13°C

Brasov -3°C | 9°C

alte orase

atentionare meteo

Horoscop
Membru ZTV.ro?



Mini Chat