Home Articole Eveniment S-a lansat STEMsylvania, școala de vară care reunește zeci de elevi și profesori din Transilvania

S-a lansat STEMsylvania, școala de vară care reunește zeci de elevi și profesori din Transilvania

Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 

Interesul pentru educație este tot mai mare în România, conform celui mai recent Eurobarometru publicat de Comisia Europeană

în care tinerii au răspuns că este important pentru ei în primul rând, îmbunătățirea educației și a formării.

 

Elevii și profesorii din Zalău descoperă în această vară lumea prin STEM la STEMsylvania – Școala de Vară TenarisSilcotub în perioada 8-26 iulie, când prin activități inovatoare elevii explorează probleme reale din comunitate. Timp de trei săptămâni, elevii găsesc soluții pe tematici precum apa, infrastructura urbană sau cetățenia activă.

În cadrul programului STEMsylvania se pot înscrie 54 cadre didactice din învățământul primar și gimnazial, 18 directori, 95 elevi din ciclul primar și 45 elevi de gimnaziu. Părinții își pot înscrie copiii până în 16 iunie, iar profesorii și directorii se pot înscrie până în 9 iunie 2019. Toate activitățile din cadrul programului sunt gratuite, iar înscrierile se pot realiza pe site-ul oficial al programului www.noi-orizonturi.ro/tineri/stemsylvania/.

 

Ce fac tinerii și profesorii în această vară la STEMsylvania?

Companiile își îndreaptă atenția spre formarea tinerilor și a căutării oamenilor dedicați care să se transforme în profesioniști. TenarisSilcotub, lider în furnizarea de produse tubulare și servicii pentru industria energetică mondială precum și pentru alte aplicații industriale, susține dezvoltarea sistemului educațional românesc.

Compania investește continuu în programe de educație pentru proprii angajați și pentru comunitate, iar din 2015, în urma unei investiții de 15 milioane de dolari – dispune de TenarisUniversity, un spațiu cu dotări de ultimă generație dedicat dezvoltării profesionale și personale continue. „Compania noastră investește de peste 10 ani în comunitățile unde deține unități de producție. Principala direcție de investiție este educația. Credem că doar prin educație se poate face diferența și asigura evoluția unei societăți. Programul STEMsylvania este un proiect nou, conceput să ofere cadrelor didactice o nouă perspectivă asupra predării și învățării, iar micilor beneficiari o experiență inedită pe perioada verii bazată pe explorare, curiozitate și creativitate”, a declarat Codruța Hodrea, Manager în relația cu comunitatea, TenarisSilcotub.

 

În perioada 1-6 iulie, profesorii vor avea parte de o săptămână de formare pe baza a 3 curricule STEM și Service Learning și o săptămână de aplicare la clasă în cadrul Școlii de Vară (8-26 iulie). La două săptămâni după, în perioada 17-19 iulie, cei 18 directori înscriși în cadrul programului vor avea parte de cursuri de formare și observare. Ambele programe pentru profesori și directori se desfășoară în cadrul Școlii Gimnaziale Porolissum Zalău.

 

STEMsylvania - Școala de Vară TenarisSilcotub este inițiată și finanțată de TenarisSilcotub,  organizată în parteneriat cu Fundația Noi Orizonturi alături de Şcoala Gimnazială „Porolissum” Zalău și Inspectoratul Județean Zalău.

De 18 ani, Fundația Noi Orizonturi oferă educatorilor instrumente prin care pot împuternici tinerii să conducă şi să producă schimbări pozitive în comunităţile lor. Fundația lucrează cu cadre didactice, directori de școli şi voluntari să transforme educaţia din România şi susţine organizaţii din alte 24 de ţări să ofere programe de dezvoltare a competenţelor și a caracterului. Mai multe detalii regăsiți pe www.noi-orizonturi.ro

 

Adauga comentariul tau

Banner
ZTV.ro
Vremea

Prognoza meteo pentru azi, duminică 17 noiembrie 2019

Zalau 8°C | 17°C

Cluj-Napoca 5°C | 16°C

Baia Mare 10°C | 18°C

Bucuresti 10°C | 15°C

Satu Mare 12°C | 18°C

Timisoara 12°C | 18°C

Constanta 13°C | 16°C

Brasov 5°C | 17°C

alte orase

atentionare meteo

Horoscop
Membru ZTV.ro?



Mini Chat