Home Articole Externe Campania Let’s Move a doamnei Michelle Obama

Campania Let’s Move a doamnei Michelle Obama

Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 

ObamaPrima doamnă a Statelor Unite a lansat un videoclip, care face parte din campania deja consacrată, lupta împotriva obezităţii la minori. Alături de Michelle Obama, în videoclip apar doi jucători de tenis celebri, Andre Agassi şi Steffi Graf. Cei trei adulţi joacă rolul copiilor de mingi la un meci de tenis, ale cărui protagoniste sunt două fetiţe de 9 ani din Frederick, MD.

Oamenii o întreabă adesea pe Prima Doamnă cum se descrie, iar ea spune că, în primul rând, este mama a două fetiţe, Malia şi Sasha. Dragostea doamnei Obama faţă de copii se concretizează în activităţi caritabile şi campanii  pentru implementarea unui regim de viaţă sănătos pentru copiii din SUA.

Michelle Obama este imaginea femeii de succes, care a reuşit să găsească resurse şi timp, pentru a fi deopotrivă mamă, soţie, avocat, funcţionar public, dar şi fiica lui Fraser şi Marian Robinson.

Familia Robinson a locuit într-un bungalou din cărămidă în  partea de sud a oraşului Chicago. Fraser era operator la o pompă de apă din Chicago şi, în ciuda faptului că a fost diagnosticat cu scleroză multiplă, la o vârstă fragedă, rareori a ratat o zi de lucru. Marian a fost mamă, şi-a dedicat viaţa familiei, creşterii celor doi copii, Michelle şi fratele ei mai mare Craig, pe care i-a învăţat cele mai importante lecţii de viaţă.

Un produs de şcoli publice din Chicago, doamna Obama a studiat sociologie şi studii afro-americane la Universitatea Princeton. După ce a absolvit Harvard Law School în 1988, s-a alăturat firmei de avocatură Sidley & Austin din Chicago, unde l-a întâlnit mai târziu pe Barack Obama.

Cu mult timp înainte de a deveni Prima Doamnă, Michelle Obama şi-a descoperit chemarea faţă de oameni şi comunităţi. Ea a lucrat la Primăria din Chicago, departamentul de planificare şi dezvoltare, apoi a devenit director executiv şi fondator al Chicago chapter of Public Allies an AmeriCorps, un program care pregăteşte tinerii pentru serviciul public.

În 1996, doamna Obama a dezvoltat primul program universitar în folosul comunităţii şi a reuşit să implice un număr impresionant de voluntari în acest proiect. Promovarea şi ajutarea tinerilor au rămas principalele ei preocupări şi interese din carieră.

În calitate de Prima Doamna, Michelle Obama a lansat, la 27 februarie 2011, Campania Let’s Move, cu scopul de a mobiliza liderii comunităţii, profesori, medici, asistente medicale, mame şi taţi, într-un efort naţional pentru a stopa efectele obezităţii infantile. Let’s Move  are obiective ambiţioase - să ofere părinţilor sprijinul de care au nevoie, ca să gasească şi să consume alimente sănătoase, la preţuri accesibile; să ajute copiii să facă sport recreaţional sau de performanţă, în toate zonele ţării. Campania este centrată pe eliminarea fast-food-ului din şcoli, oferirea de alimente sănătoase la cafeteria şi susţinerea materială a activităţilor fizice pentru copii.

Programele sociale ale Primei Doamne oferă sprijin financiar familiilor militare; sprijin pentru întoarcerea mamelor la studii şi carieră; urmăresc stabilirea unui echilibru între familie şi carieră, pentru femeile americane. Doamna Obama speră că aceste măsuri vor conduce la un stil de viaţă sănătos  şi la protejarea instituţiei familiei în Statele Unite.

Potrivit Vox Populi, videoclipul campaniei Let’s Move a fost filmat în luna februarie la Yates Field House, de la Universitatea Georgetown, Washington D.C. Videoclipul se numeşte “Shush”, are durata de un minut şi protagonişti cu priză la public. Într-o pauză dintre două mingi, Michelle Obama încurajează copii să se joace în aer liber o oră pe zi, fapt care o determină pe una dintre fetiţe, Alexa Orlando, să se întoarcă şi să-i adreseze primei doamne un “shush” înainte de a servi următoarea minge. Doamna Obama şopteşte:"Îmi pare rău.", iar meciul continuă.

Mama Alexei a declarat miercuri, 2 martie, că implicarea doamnei Obama a fost ţinută secretă de către copii şi familiile lor, până în seara dinaintea lansării videoclipului. "Un lucru a dus la altul. Centrul de tenis de la College Park a invitat elevii pentru probe, iar fiica mea, a avut şansa să fie selectată într-o şcoală publică din Frederick Couny. " Mona Orlando a mai declarat că păstrarea secretului a fost dificilă, datorită vârstei celor două mici jucatoare de tenis, protagoniste ale videoclipului.

În timpul filmărilor, Alexa Orlando, fetiţa de clasa a 4-a, a avut şansa să facă un gest pe care nu mulţi dintre liderii lumii ar avea curajul să-l facă - i-a adresat un “shush” Primei Doamne, care a redus-o la tăcere pe Michelle Obama.

Surse: The White House Administration; Associated Press; NBC News

 

Adauga comentariul tau

Banner
ZTV.ro
Vremea

Prognoza meteo pentru azi, miercuri 16 octombrie 2019

Zalau 9°C | 25°C

Cluj-Napoca 8°C | 25°C

Baia Mare 10°C | 27°C

Bucuresti 9°C | 21°C

Satu Mare 12°C | 27°C

Timisoara 11°C | 28°C

Constanta 13°C | 20°C

Brasov 7°C | 23°C

alte orase

atentionare meteo

Horoscop
Membru ZTV.ro?



Mini Chat