Home Articole Externe ȘTIM CINE A FOST MARX?

ȘTIM CINE A FOST MARX?

Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 

„Moartea nu vine odată cu vârsta, ci odată cu uitarea.”  – Gabriel Garcia Marquez

Acum când s-au împlinit 200 ani de la nașterea lui Karl Marx, și când în Germania, orașul Trier, a fost dezvelită o statuie uriașă din bronz a lui, cu o înălțime de 4,5 metri, lucrare de artă a unui renumit sculptor chinez, este poate momentul să ne întrebăm cine a fost, cu adevărat, această personalitate controversată.

 

Karl Heinrich Marx, născut la 5 mai 1818 în Germania și decedat în 1883 în Marea Britanie, a fost un filozof, istoric, economist, sociolog și jurnalist care, împreună cu Friedrich Engels  au întemeiat teoria socialismului științific, fiind și lideri ai mișcării muncitorești.

Marx s-a născut într-o familie cu vechi și ramificate tradiții rabinice, ambii lui părinți trăgându-se din familii cunoscute de rabini. Tatăl lui devenit luteran, sincer și devotat în noua lui credință, dorea mult ca fiul lui să aibă și el o relație intimă cu Dumnezeu și un caracter creștin. În anii de liceu, Karl Marx a fost într-adevăr un băiat devotat relației lui cu Iisus Cristos. Trebuie știut că la începutul tinereții sale, Karl Marx chiar își făcuse o profesiune de credință din a fi și a trăi ca un creștin. Prima sa lucrare se numește „Unirea credinciosului cu Cristos”. În această carte sunt cuvinte frumoase: „Prin dragostea lui Cristos ne întoarcem inimile totodată către frații noștri care sunt legați de noi în chip lăuntric și pentru care El S-a dat pe Sine Însuși ca jertfă”. Așadar, Marx cunoscuse calea care trebuie urmată pentru ca oamenii să poată fraterniza și să se iubească unii pe alții – Creștinismul. Dar, îndată după absolvirea liceului, când avea 18 ani, ceva s-a întâmplat în viața lui. Marx a devenit un revoltat împotriva lui Dumnezeu și împotriva tuturor oamenilor.

În tinerețe Marx citea cu plăcere poezie greacă și pe Shakespeare, el însuși scria versuri, fapt care l-a apropiat de tatăl viitoarei lui soții, baronul Johann Ludwig von Westphalen, un nobil cu vederi progresiste, și care l-a introdus în teoriile socialiste. Marx a studiat la Universitatea din Bonn și, mai apoi, la aceea din Berlin, perioadă în care a schimbat studiile în drept pentru cele de filozofie și istorie. În Berlin a fost admis în clubul postuniversitar al tinerilor hegelieni, format din avangarda filozofică și politică a regatului Prusiei, ceea ce se concretiza prin critica statului și a religiei.

Sub imperiul concepției hegeliene a progresului rezultat din lupta tendințelor interne, teză împărtășită și de tinerii hegelieni, Marx începe să considere că sarcina rațiunii filozofice este aceea de a critica tot ce există, fie instituții sociale, doctrine religioase sau lumea ideilor, întrucât întotdeauna ceea ce există este limitat, parțial rațional și potențial deschis schimbării.

În imposibilitatea de a începe o carieră academică din motive ideologice, Marx se orientează spre jurnalism, angajându-se la jurnalul (Rheinische Zeitung) creat de un grup de oameni de afaceri din Köln. Aici l-a întâlnit pentru prima dată pe Friedrich Engels, pe care îl va revedea la Paris, în mica comunitate de exilați germani. La Paris, Marx scrie pentru scurt timp și face cunoștință cu poetul german Heinrich Heine, cu socialistul francez Pierre-Joseph Proudhon, și cu anarhistul rus Bakunin. În această perioadă, Marx ia, pentru prima oară, contact și cu mișcarea muncitorească, implicându-se într-o organizație secretă comunistă, numită „Liga celor drepți”, devenind socialist și comunist. Citește și aprofundează studiul economiei politice. La numai 29 de ani participă la congresul Ligii Comuniste în Londra, și împreună cu Engels expun doctrina în „Manifestul Partidului Comunist”. La 49 de ani scrie Capitalul, considerată ca una din cele mai influente și relevante cărți din istoria modernă. Analiza făcută a avut unele calcule aritmetice și filozofice juste, dar viziunea lui a dat greș, neținând cont de impredictibilitatea cursului vieții.

Devenit un spirit fervent antireligios, scrie într-una din poeziile sale: „Vreau să mă răzbun pe Acela Care domnește deasupra tuturor”, convins că există Unul care domnește deasupra tuturor, dar pe care începuse să-L dușmănească. Dorea să distrugă lumea creată de Dumnezeu. Într-un poem scria: „Atunci voi fi în stare să merg triumfător, / Ca un zeu, printre ruinele împărățiilor. / Fiecare din cuvintele mele este foc și acțiune. / Pieptul meu este la fel ca cel al Creatorului…”.

Cuvintele „Îmi voi clădi tronul în înaltul cerului” precum și mărturisirea că cel ce stă pe acest tron va emana numai groază și agonie, amintesc de laudele îngâmfate ale lui Lucifer: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu” (Isaia 14:43).

Revoluționarul rus Bakunin, care a fost mult timp unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Marx, scria: „Trebuie să-l adori pe Marx ca să fii iubit de el. Trebuie cel puțin să-ți fie frică de el ca să te tolereze în preajma lui… Marx este atât de mândru, până la ticăloșie și nebunie.”

O confesiune făcută de Marx în poemul intitulat „Trubadurul”: „Aburi infernali se ridică și umplu creierul, / Până când înnebunesc și inima mi se schimbă cu desăvârșire. / Vezi această sabie? Prințul întunericului / Mi-a vândut-o. / Pentru mine el este cel care măsoară timpul și dă semnalul, / Cu tot mai multă îndrăzneală interpretez dansul morții”.

Aceste versuri capătă o semnificație aparte atunci când aflăm că în riturile unei inițieri mai înalte în biserica satanistă, candidatului respectiv i se vinde o sabie vrăjită care îi asigură succesul. Acesta o plătește semnând, cu sângele luat de la încheietura mâinii sale, un legământ conform căruia, după moarte, sufletul său va aparține Satanei.

Lui Marx îi plăcuseră cuvintele lui Mefistofel, din Faust: „Tot ce există merită să fie distrus”. Totul – inclusiv proletariatul și tovarășii… Marx a citat aceste cuvinte, Stalin le-a pus în practică și a ajuns să-și distrugă până și propria-i familie.

Ce se întâmplase cu tânărul Marx? Cei care i-au analizat viața și opera afirmă că Marx avusese la început convingeri creștine, însă nu a dus o viață consecventă. Corespondența cu tatăl său, cu care stricase relațiile, dovedește că risipea sume mari de bani pentru plăceri. Apoi, se pare că Marx a fost prins în mrejele bisericii sataniste și a primit inițierea respectivă. Expresia „se pare” aparține unor analiști – întrucât biserica satanistă este foarte secretă. Satan, pe care adoratorii săi îl văd în timpul orgiilor lor halucinante, vorbește realmente prin ei. Marx este și el purtătorul de cuvânt al lui Satan, atunci când spune: „Doresc să mă răzbun pe Cel care domnește deasupra tuturor” (poemul „Strigătul unui deznădăjduit”).   Alte versuri din același poem: „...Toate lumile Lui s-au dus fără întoarcere! /  Nimic altceva nu mi-a mai rămas decât răzbunarea. / Îmi voi clădi tronul în înaltul cerului, / Vârful lui va fi rece și înspăimântător...”.

Să nu ne mirăm, căci firea omului este labilă. Omul caută viața adevărată în diversele ei forme, pentru a se înălța, și uneori nu întrezărește unde-l va duce drumul ales, nu mai deosebește calea virtuții de cea a păcatului, mai ales atunci când răsare orgoliul în sufletul lui. Marx este cel mai bun exemplu al faptului că firea omului este schimbătoare. Ea poate fi schimbată din rău în bine, dar și din bine în rău.

Drama intitulată „Ulanem” se termină astfel: „Dacă există Ceva care devorează, / Mă voi arunca înăuntrul său, chiar dacă ar fi să ruinez lumea, / Lumea care se interpune între mine și prăpastie, / Am s-o sfărâm în bucăți cu blestemele mele neîntrerupte, / Îmi voi arunca brațele în jurul realității ei aspre, / Iar lumea va trece mută, îmbrățișându-mă, / Ca apoi să mă scufund într-o nimicnicie absolută, / Pierind în neant; aceasta ar însemna a trăi cu adevărat”.

„Ulanem” este considerată a fi chiar singura dramă din lume în care toate personajele sunt conștiente de propria lor stricăciune, pe care o etalează și o sărbătoresc în mod sfidător; toți sunt slujitori ai întunericului, toți dezvăluie trăsăturile lui Mefistofel: sunt satanici, corupți, damnați.

Marx, se spune că este singurul autor de renume care și-a caracterizat propriile scrieri drept „rahat” și „cărți porcești”, oferindu-le cu bună știință cititorilor săi. „Nu este de mirare, scrie cineva, că unii din discipolii săi, comuniștii din România și din Mozambic, îi obligau pe deținuții politici să-și mănânce excrementele și să-și bea urina”.

Dintr-o scriere a lui Marx la adresa lui Hegel: „Pentru că am descoperit cel mai înalt / Și cel mai adânc punct, cu ajutorul gândirii, / Sunt tot atât de mare ca Dumnezeu; / Asemenea Lui, mă învelesc cu întunericul”. Cât cinism!

Biograful lui Marx continuă: „Nu încape nici o îndoială că aceste povești interminabile aveau un caracter autobiografic… El își însușise viziunea și răutatea Diavolului. Câteodată părea conștient că îndeplinește voia Celui Rău”.

Când Marx a terminat de scris „Ulanem” și celelalte poezii de început în care vorbește despre pactul încheiat cu Diavolul, el nici măcar nu se gândise la socialism. Ba chiar combătuse socialismul. Despre o revistă germană la care scria, spunea că „nu admite nici măcar valoarea teoretică a ideilor comuniste în forma lor actuală, lăsând la o parte dorința aplicării lor sociale pe care o socotește, oricum, imposibilă… La încercările maselor de a pune în practică ideile comuniste, de îndată ce acestea devin periculoase, se poate răspunde cu tunul…”.

El hotărâse să fie omul care să-L izgonească pe Dumnezeu – asta înainte de a se dedica socialismului care nu era decât momeala cu ajutorul căreia voia să-i ademenească pe muncitori și pe intelectuali să îmbrățișeze acest ideal diabolic.

În fond, Marx nega existența unui creator, afirmând că omenirea s-a creat pe sine însăși. El scria: „Având în vedere faptul că pentru socialiști tot ce ține de așa-numita istorie a lumii nu este nimic altceva decât creația omului, nimic altceva decât dezvoltarea naturii în favoarea omului, acesta are astfel dovada incontestabilă că s-a născut prin sine însuși...” Dacă este negată existența Creatorului, atunci nu există nimeni care să ne dea porunci și legi, nimeni în fața căruia să dăm socoteală – ceea ce Marx confirmă: „Comuniștii nu predică nici un fel de morală”.

În primii ani de comunism sovieticii au adoptat lozinca: „Să-i alungăm pe capitaliști de pe pământ și pe Dumnezeu din ceruri”, însușindu-și moștenirea lăsată de Karl Marx.

În poezia sa „Mândria omenească” Marx recunoaște că țelul său nu este de a reforma sau a revoluționa societatea, de a face lumea mai bună, ci pur și simplu de a o distruge, bucurându-se totodată de distrugerea ei: „Cu dispreț îmi voi arunca mănușa / Drept în fața lumii, / Ca să văd prăbușirea acestui uriaș pitic, / A cărui cădere nu-mi va înăbuși înflăcărarea. / Apoi voi pribegi asemenea unui Dumnezeu biruitor / Printre ruinele lumii /Și, dând cuvintelor mele o forță activă, / Mă voi simți deopotrivă cu Creatorul”.

Deși era un intelectual de mare calibru, ca și autodidactul Engels, totuși, corespondența lor abundă în obscenități, neobișnuite pentru clasa socială din care făceau parte. Expresiile grosolane sunt frecvent utilizate, dar nu există nici măcar o singură scrisoare în care vreunul dintre ei să pomenească despre idealul umanist sau socialist.

Marxismul ar fi o nouă religie avându-și propria Scriptură, Marx considerându-se „Preotul comunismului”. „Vă rătăciți! Pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu”, ne spune Evanghelia lui Matei, 22.29.

Odată, Marx a fost întrebat de fiica lui: „Care este principiul tău favorit?”, la care tatăl a răspuns: „Să mă îndoiesc de orice.” Iar când Engels aflându-se în vizită la familia lui Marx anunțase că se căsătorește cu o muncitoare, soția lui Marx a spus că nu-l va mai primi în casă.

În Manifestul Partidului Comunist, Marx a afirmat că urmărea nu numai abolirea tuturor religiilor, ci și a oricărei morale – ceea ce va face ca totul să fie permis.

Dostoievski avertizase: „Dacă Dumnezeu nu există, înseamnă că totul este permis”. Dacă nu există Dumnezeu, înseamnă că toate instinctele noastre sunt descătușate. Iar românul Petre Țuțea spunea că „Trebuie să ne golim de prea mult Eu, ca să mai intre în noi un pic de Dumnezeu”.

Marx nu a fost îngrijorat de sărăcia în care trăiau tovarășii săi, pentru care revoluția era ultima soluție. El nu i-a iubit niciodată pe muncitori, considerându-i „într-o ureche”, „proști”, „măgari”, „ticăloși”, exprimându-se chiar obscen la adresa lor. Nu i-a iubit nici pe tovarășii săi de luptă pentru cauza comunismului. La el nu exista iubire, ci doar interesul, disprețul până la ură față de oameni, și vanitatea.

Un ofițer, luptător în revoluția din 1848 și unul dintre tovarășii de băutură ai lui Marx (fiindcă acesta ținea la băutură), mărturisea că narcisismul lui Marx devorase tot ce fusese bun în sufletul său. Cu siguranță că Marx nu-i iubea pe oameni. Juristul, democratul și luptătorul italian Giuseppe Mazzini, care îl cunoștea foarte bine pe Marx, și a scris despre el că „avea un spirit destructiv. În inima lui nutrea mai degrabă ură decât dragoste față de oameni”.

Trebuie să recunoaștem că omenirea desacralizându-se, renunță la valorile morale, le trece în sfera uitării, ura și răzbunarea o stăpânesc. Oricum, trăim vremuri interesante!? Quo vadis?

 

 

 

Adauga comentariul tau

ZTV.ro
Vremea

Prognoza meteo pentru azi, marţi 23 octombrie 2018

Zalau 7°C | 15°C Cer parţial noros
Cluj-Napoca 7°C | 16°C posibil ploaie
Baia-Mare 6°C | 13°C Cer acoperit
Bucuresti 10°C | 19°C Cer senin
Satu-Mare 9°C | 17°C posibil ploaie
Timisoara 9°C | 17°C Ploaie
Constanta 11°C | 18°C posibil ploaie
Brasov 6°C | 15°C posibil ploaie

alte orase

atentionare meteo

Horoscop
Mini Chat