Home Articole Politica Declaratie

Declaratie

Evaluare utilizator: / 19
Cel mai slabCel mai bun 

      Pentru a-mi clarifica poziţia faţă de membrii PD, faţă de prieteni şi faţă de cetăţenii municipiului Zalău, care mi-au încredinţat mandatul de primar fac următoarea declaraţie:

Partidul Democrat face parte din Partidul Popular European. Şi în februarie 2004 această puternică formaţiune politică a adoptat o „Rezoluţie cu privire la condamnarea comunismului totalitar”. În conţinutul acestui document se cere tuturor celor care intenţionează să-şi asume funcţii politice în instituţiile Uniunii Europene să-şi mărturisească activităţile lor profesionale şi politice în fostele state comuniste.
Preşedintele Traian Băsescu a condamnat comunismul în Parlamentul României şi doresc să respectăm acest lucru şi noi în Sălaj!
Pornind de la această declaraţie, cer în mod public actualului preşedinte al PD Sălaj, Viorel Stanca, să-şi declare activităţile pe care le-a desfăşurat înainte de 1989 ca ofiţer de securitate. Aştept ca Viorel Stanca să-şi ceară scuze faţă de cei faţă de care a greşit ! Trecutul trebuie cunoscut deoarece nu putem construi pe minciună şi ipocrizie. Ca membru al Partidului Democrat, vreau să fac parte dintr-un partid care sustine  o societate bazată pe valorile etice, în care ipocrizia şi minciuna să nu guverneze. Membrii de partid şi simpatizanţii trebuie să ştie că politica este în slujba cetăţeanului, că un partid nu este un scop ci un mijloc de a împlini cele necesare pentru binele comun.
Lansez un apel  către intelectuali, către oameni de frunte, buni gospodari să condamne comunismul, să exorcizeze mediul politic sălăjean. Fac un apel către societatea civilă sălăjeană să treacă la acţiune pentru cunoaşterea trecutului şi combaterea efectelor negative care le are în prezent. Nu putem admite ca tenebrele trecutului, politica de intimidare, de compromis, şantajele să guverneze prezentul.
Răul a fost făcut de un numar restrâns de oameni şi nu putem admite ca o culpă generală să planeze asupra întregii societăţi.
Totodată, îi adresez în mod public lui Viorel Stanca rugămintea să facă un pas în spate, în plan politic, şi să se ocupe de afaceri. Îi mulţumesc pentru munca depusă în slujba democraţiei dar, în aceste momente Partidul Democrat trece printr-o etapă de primenire, de reformare iar cei cu trecutul pătat, trebuie să facă un pas în spate. Partidul Popular European, din care cu onoare facem parte, ne cere acest lucru!
Un regim odios a mutilat mii de oameni şi acest lucru a fost posibil cu ajutorul securităţii. Este imoral dar şi inacceptabil ca oameni care au deţinut funcţii şi au activat în mod direct şi nemijlocit să se afle în fruntea Partidului Democrat, să conducă destine, să stabilească reguli. Aştept scrisori, dezvăluiri din partea tuturor celor care au avut de suferit din cauza fostei securităţi pentru a cunoaşte adevărul şi pentru a ne găsii puterea de a ierta pe cei care au greşit!. Nu trebuie să uităm să fim patrioţi, dar patrioţi pentru care interesul naţional înseamnă dreptate, etică, morală şi nu culise, aranjamente şi politicianism.
Sălajul a dat eroi, martiri, luptători pentru credinţă şi libertate! O să încerc cât mă ţin puterile să fiu demn de înaintaşii noştri şi să fac ce e bine pentru cetăţeni!
 

Adauga comentariul tau

Banner
ZTV.ro
Vremea

Prognoza meteo pentru azi, duminică 15 decembrie 2019

Zalau 1°C | 9°C

Cluj-Napoca -1°C | 8°C

Baia Mare 2°C | 9°C

Bucuresti -2°C | 12°C

Satu Mare 2°C | 11°C

Timisoara 1°C | 11°C

Constanta 5°C | 12°C

Brasov -1°C | 9°C

alte orase

atentionare meteo

Horoscop
Membru ZTV.ro?



Mini Chat