Home Articole Social Duminica 13 cu ghinion pentru mai multi soferi

Duminica 13 cu ghinion pentru mai multi soferi

Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 

Polițiștii sălăjeni au depistat, duminică, 13 mai a.c., mai multe persoane care conduceau autoturismele

sub influența băuturilor alcoolice sau fără a deține permis de conducere.

 

 

Prima persoană a fost depistată duminică dimineața, 13 mai a.c., la ora 5.20, de polițiștii Biroului de Ordine Publică. Un tânăr de 27 de ani, din Jibou, a fost identificat în timp ce conducea mopedul pe bulevardul Mihai Viteazul la intersecție cu Piața 1 Decembrie 1918 din Zalău. Testarea cu alcooltestul a evidențiat o alcoolemie de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate de oamenii legii s-a stabilit că jibouanul nu posedă permis de conducere, iar mopedul nu era înmatriculat sau înregistrat. De asemenea, acesta a refuzat și recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru infracțiunile de refuz sau sustragere de la recoltarea de mostre biologice, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

 

În aceeași zi, la ora  7.25, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control un jibouan de 42 de ani, care conducea autoturismul pe Drumul Național 1H, prin localitatea Mirșid. La testarea cu alcooltestul s-a evidențiat o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a întocmit dosar penal pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice.

 

Seara la ora 22.01, o tânără de 27 de ani, din comuna Horoatu Crasnei, în timp ce conducea autoturismul, fără a deține permis de conducere, pe strada Avram Iancu, din municipiu, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe trotuar și a avariat doi stâlpi de protecție. Tânăra a fost testată cu alcooltestul, rezultatul fiind pozitiv, respectiv 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că  același autoturism a fost condus de pe strada Aleea Bradului și până pe strada Avram Iancu, de către un alt tânăr de 25 de ani, din Zalău, care nu poseda permis de conducere.  Și pentru acesta alcooltestul a indicat o valoare pozitivă (1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat). S-au întocmit dosare penale pentru comiterea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu alcoolemie peste limita legală.

 

Adauga comentariul tau

ZTV.ro
Vremea

Prognoza meteo pentru azi, luni 20 august 2018

Zalau 16°C | 31°C Cer senin
Cluj-Napoca 16°C | 29°C Cer senin
Baia-Mare 16°C | 29°C Cer senin
Bucuresti 18°C | 32°C Cer senin
Satu-Mare 17°C | 33°C Cer senin
Timisoara 17°C | 33°C Cer senin
Constanta 21°C | 28°C Cer senin
Brasov 14°C | 26°C posibil ploaie

alte orase

atentionare meteo

Horoscop
Mini Chat