Home Articole Social Administratorul drumului sancţionat pentru că nu a luat măsuri de întreţinere a drumului public

Administratorul drumului sancţionat pentru că nu a luat măsuri de întreţinere a drumului public

Evaluare utilizator: / 2
Cel mai slabCel mai bun 

O tânără de 30 de ani, comuna Bănişor, conducea autoturismul pe Drumul Judeţean 191E, iar între localităţile Peceiu şi Crasna,

într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu polei, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat. Evenimentul s-a produs marţi, 14 ianuarie a.c., la ora 6.12.

 

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a tinerei și a pasagerului acestuia, un bărbat de 52 ani.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Faţă de administratorul drumului, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale, cu amendă, în valoare de 3045 lei, pentru neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarnă.

Reamintim că, în conformitate cu prevederile legale, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarnă.

Poliţiştii sunt la datorie pentru prevenirea accidentelor de circulaţie grave şi menţinerea unei atitudini prudente în trafic.

 

Adauga comentariul tau

Banner
ZTV.ro
Vremea

Prognoza meteo pentru azi, marţi 21 ianuarie 2020

Zalau -4°C | 2°C

Cluj-Napoca -5°C | 2°C

Baia Mare -4°C | 2°C

Bucuresti -4°C | 5°C

Satu Mare -6°C | 4°C

Timisoara -6°C | 4°C

Constanta 0°C | 4°C

Brasov -7°C | -0°C

alte orase

atentionare meteo

Horoscop
Membru ZTV.ro?



Mini Chat