

Premiera spectacolului Omul cu chitara de Jon Fosse, în regia lui Mihai Măniuțiu și cu Marius Bodochi în rolul principal, va
deschide a doua ediție a Festivalului de Teatru și Arte Performative ”Teatru pe Drumul Sării” de la Turda. Evenimentul va avea loc între 16-18 octombrie 2013, în organizarea Teatrului Municipal Turda, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Turda , Consiliul Județean Cluj. Festivalul marchează 65 de ani de la înființarea Teatrului Municipal din Turda.
Și în acest an, festivalul cuprinde spectacole cu actori renumiți, ateliere adresate tinerilor actori și studenților, dezbateri și producții .Printre invitații de marcă ai acestei ediții se numără actorul Ion Caramitru, care va susține, în premieră, un atelier dedicat recitării poeziei în spațiul teatral, actorul și regizorul Vladimir Brânduș, din Germania, care va evoca momente din istoria teatrului turdean, coregraful Florin Fieroiu și muzicianul Vlaicu Golcea, care vor coordona un atelier de teatru-dans, precum și critici de teatru, scriitori, universitari și jurnaliști din toată țara. De asemenea ne vom bucura de o întânire teatrală amicală cu actorul George Mihăiţă pe data de 18 octombrie 2013, orele 10.00 la sediul teatrului. Se vor afla la Turda, de asemenea, actori cunoscuți, precum Horațiu Mălăele, George Mihăiță, Vladimir Găitan , Virginia Mirea, Valentin Teodosiu, Nicolae Urs care vor juca în cele două spectacole invitate, dedicate publicului turdean, Măscăriciul și Revizorul.Programul va fi completat de o reprezentație pentru copii, Frumoasa și bestia, cu acces gratuit pentru micii spectatori, spectacol al Teatrului Regina Maria Oradea – trupa Arcadia. Spectacolul Teatrului Municipal din Turda, Omul cu chitara, îl aduce pe scena turdeană pe Marius Bodochi, unul dintre cei mai iubiți și apreciați foști actori ai Naționalului clujean, acum actor al Teatrului Național din București. Alături de el joacă doi tineri actori turdeni, Flavia Giurgiu și Răzvan Corneci, al căror talent a fost recunoscut prin selectarea lor la Gala Hop – Gala Tânărului Actor de la Costinești din această toamnă. Montarea renumitului regizor Mihai Măniuțiu pune în valoare un text plin de emoție, incisiv și poetic totodată, al unuia dintre cei mai importanți dramaturgi europeni contemporani, Jon Fosse, înscriindu-se în programul estetic asumat de Teatrul Municipal din Turda. Spectacolul a participat deja la Festivalul ”Zile și Nopți de Teatru European” de la Brăila, la începutul acestei luni.