Scriitorii Viorel Mureșan, Ion Pițoiu – Dragomir, Marcel Lucaciu, Daniel Hoblea și Daniel Săuca, membri ai Cenaclului literar „Silvania”
și ai Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj, vor participa joi, 2 noiembrie 2017, de la ora 13, la o întâlnire literară cu profesori și elevi de la Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” din Zalău. Întâlnirea are loc sub semnul comemorării, în 2 noiembrie, a patronului spiritual al unității de învățământ, la biblioteca școlii. Scriitorii menționați vor citi din creațiile lor. Vor fi prezentate revista „Caiete Silvane” și cărți apărute la editura cu același nume.