
Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, instituție subordonată Consiliului Județean Sălaj, vă invită la dezbaterea „Iuliu Maniu și Corneliu Coposu – viziune și rigoare morală. De ce are nevoie viitoarea elită a României și generația tânără de exemplul lor?” organizată de Fundația Corneliu Coposu la Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin. Cea de-a VIII-a ediție a Galei „Corneliu Coposu” va debuta luni, 10 noiembrie 2025, ora 10,00, la Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin, prin organizarea dezbaterii cu tema:„Iuliu Maniu și Corneliu Coposu – viziune și rigoare morală. De ce are nevoie viitoarea elită a României și generația tânără de exemplul lor?”.
Evenimentul își propune să readucă în atenția publicului actualitatea gândirii și valorilor morale promovate de Iuliu Maniu și Corneliu Coposu, personalități fundamentale ale istoriei moderne a României, a căror moștenire spirituală rămâne un reper pentru generațiile de astăzi.
Dezbaterea îi va avea ca invitați pe:
prof. univ. dr. Ioan Stanomir – Universitatea din București
lector univ. dr. Mihai Maci – Universitatea din Oradea
prof. asociat Andrei Dălălău – Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj- Napoca
Andreea Corca – Muzeul Național Brukenthal, Sibiu
Moderatorul evenimentului va fi Ion-Andrei Gherasim, președintele Fundației „Corneliu Coposu”.
Dezbaterea de la Bădăcin marchează deschiderea oficială a Galei „Corneliu Coposu”, un eveniment dedicat păstrării și promovării valorilor morale, civice și democratice pentru care Seniorul politicii românești a militat
întreaga sa viață.
Gala din acest an, organizată de Fundația Corneliu Coposu în colaborare cu Consiliul Județean Sălaj, Fundația Hanns Seidel, ADI Țara Silvaniei, se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, cu evenimente programate la Zalău, Bădăcin și Bobota, localități profund legate de destinul lui Corneliu Coposu.
Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău