Istorie vie: Lansări de carte dedicate lui Iuliu Maniu și Corneliu Coposu

Dezbatere „Iuliu Maniu și Corneliu Coposu – viziune și rigoare morală. De ce are nevoie viitoarea elită a României și generația tânără de exemplul lor?”
7 noiembrie 2025
Bucuria de a descoperi arta, creativitatea și culoarea prind viață în atelierul Cercului de Pictură „Zalău Art”
10 noiembrie 2025

Istorie vie: Lansări de carte dedicate lui Iuliu Maniu și Corneliu Coposu

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, instituție subordonată Consiliului Județean Sălaj, vă invită la evenimentul de lansare de carte de referință pentru istoria recentă și memoria colectivă a României, eveniment organizat în cadrul Galei „Corneliu Coposu” – ediția a VIII-a. Când ? Marți, 11 noiembrie 2025, între orele 12,00 – 14,30, în Sala „Porolissum” a Centrului de Cultură și Artă din Zalău (Piața 1 Decembrie 1918, nr. 12). Primul volum, intitulat „Remember Iuliu Maniu – 1986. Acțiunile de comemorare a lui Iuliu Maniu de la Bădăcin din 1986 și efectele lor”, semnat de Ana-Maria Borz și apărut la Editura Mega & Editura Porolissum, Cluj-Napoca, Zalău, 2025, oferă o analiză amplă a unui moment de curaj civic din perioada comunistă. Lucrarea reconstituie, pe baza unor documente inedite și mărturii autentice, acțiunea de comemorare a lui Iuliu Maniu din seara zilei de 6 martie 1986, când un grup de tineri din Bădăcin, coordonați de Ioan Pop (Poetul) și Nicolae Pop, au depus o coroană de flori la mormintele familiei Maniu, au aprins lumânări și au intonat Imnul lui Iuliu Maniu, ca gest de rezistență în fața regimului totalitar. A doua zi, participanții au fost anchetați de Securitate, însă memoria lui Iuliu Maniu a continuat să dăinuie, sfidând frica și opresiunea. Volumul include interviuri, documente de arhivă și fotografii de epocă, restituind demnitatea unei generații care a ales să nu tacă.
Vor lua cuvântul:
 Corina Bejinariu, manager, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău
 drd. Ana-Maria Borz, muzeograf, Casa Memorială „Iuliu Maniu” Bădăcin
 Ioan Pop (Poetul), organizatorul evenimentului din 1986

Prezentarea va fi moderată de Cosmin Budeancă, vicepreședinte al Fundației Culturale Memoria.
Cel de-al doilea volum, „Moștenirea lui Corneliu Coposu. Principii și valori pentru eternitate”, apărut la Editura Fundației Academia Civică, 2025, reunește 38 de eseuri semnate de elevi, studenți și doctoranzi, laureați ai celor zece ediții ale Concursului de eseuri „Corneliu Coposu”, desfășurat între anii 2016–2025.
Cartea reflectă actualitatea valorilor și principiilor promovate de Seniorul
politicii românești, oferind o perspectivă tânără asupra moștenirii sale morale
și civice.
Evenimentul aduce împreună memoria, curajul și rigoarea morală care
au definit personalitățile lui Iuliu Maniu și Corneliu Coposu, două repere
esențiale pentru conștiința națională
Gala din acest an, organizată de Fundația Corneliu Coposu în colaborare
cu Consiliul Județean Sălaj, Fundația Hanns Seidel, ADI Țara Silvaniei, se va
desfășura pe parcursul lunii noiembrie, cu evenimente programate la Zalău,
Bădăcin și Bobota, localități profund legate de destinul lui Corneliu Coposu.

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *