Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Editura EIKON

Premiul de excelenţă al Festivalului Naţional al Cărţii

Zalău, ediţia I – 25 – 27 aprilie 2013

Se acordă Domnului EMIL CHENDEA

Originar din judeţul Sălaj, pentru contribuţia la dezvoltarea graficii de carte din România.

Premiul va fi împlinit de apariţia, la Editura Eikon, cu sprijinul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, a cărţii de memorii, „Între două lumi”, a d-lui Emil Chendea.

Am venit pe lumea asta într-o Duminică de Iulie, mai precis pe optsprezece, a anului una mie nouă sute treizeci şi şapte undeva în Ardealul de Nord, comuna numindu-se Mirşid, aşezată la jumătatea distanţei dintre Jibou şi Zalău (sau Zălau cum i se mai spunea acestui oraş), fiind cel de-al treilea fiu al lui Augustin şi al Elisabetei Chende. Nu ştiu prea multe despre naşterea mea, doar că am plâns mult şi, ca să mă oprească din plâns, mama înmuia câte un cubic de zahăr în pălincă şi eram dus… Aşa se obişnuia prin acele locuri… Fraţii mei mai mari, Anton şi Valer, să spun drept nu ştiu ce făceau la vremea aia pentru că eu eram prea mic şi deşi numele meu pe certificatul de naştere era Emilian şi Ioan, după numele bunicului din partea tatii, se pare că nu mi-a prea plăcut numele de Emilian (că mă născusem în ziua mucenicilor Iachint şi Emilian, de care n-am auzit niciodată şi nu ştiu ce erau mucenicii) şi am spus când am fost la vremea îngăimării de cuvinte – io sânt Micu – şi uite-aşa, Micu mi-a rămas numele în familie.Mirşidul era aşezat între două dealuri, cu gospodării răsfirate de-a lungul şoselei şi al căii ferate, iar casa părinţilor era mai spre marginea de Nord Vest a comunei, între drumul de fier şi un drumeag de ţară, pe de-o parte şi un pârâiaş şi şoseaua naţională de cealaltă parte.Nu-mi aduc aminte de prea multe din primii ani ai copilăriei, doar din povestirile mamei ştiu că de Crăciun săream pârleazul la vecinii din josul drumului, le ziceam şi eu acolo un fel de colindat, îmi puneau în trăistuţă un măr sau un covrig, veneam fuguţa acasă, îmi goleam traista şi fugeam înapoi – tot la ei, cu colindatul! Mai am două sau trei fotografii: în una din ele eram urcat pe o scară și mi s-a spus că vroiam să ajung la un cuib de rândunici. Şi cam atât. Îmi mai amintesc – aveam trei ani – când am plecat împreună cu toată familia în refugiu cu o căruţă trasă de boi sau de vaci şi cum am ajuns noaptea la o casă mai mare care, după cum mi-a spus Anton mulţi ani mai târziu, era primăria din Deva, Îmi mai amintesc cum au venit nişte oameni şi ne-au pus paturi să avem unde dormi. Era frig, aveam pe mine o pereche de pantaloni aspri care mă rodeau tare între picioare. Plângeam. Am adormit şi dintr-o dată am simţit cum toată casa se zgâlţâie. Ne-am speriat cu toţii. Aveam să aflu că a fost cutremurul din 10 Noiembrie 1940. Voi mai trăi încă unul mulţi ani mai târziu… Mirşidul avea un şef de gară, o şcoală al cărei director era domnul Mureşan, un magazin sătesc ţinut de singurul evreu din comună, Albert, o biserică, un oficiu poştal unde diriginte era naşa mea, doamna Crişan, şi cam atât. Tata era tâmplarul comunei. Făcea roţi la căruţe, mobilă ţărănească, laviţe şi lăzi de zestre, da’ şi din aia „domnească”, adică mese şi dulapuri frumos lustruite cu sherlac. Nu ştiu în ce împrejurări, după cedarea Ardealului de Nord Ungariei, tata a fost arestat de jandarmii unguri, dus la Zalău, închis şi bătut, iar după ce i-au dat drumul i s-a dat ultimatum ca în douzeci şi patru de ore să părăsescă Ardealul.

Emil Chendea

(din volumul „Între două lumi”, în pregătire la Editura „Eikon”)

Despre Emil Chendea, mai puteţi găsi informaţii pe

http://www.artexpert.ro/blog/articol/emil-chendea