Teatru pe Drumul Sării

Festivalul Artelor, Muza Fest
25 septembrie 2014
Editura „Caiete Silvane” la Festivalul Internațional de Carte Transilvania
2 octombrie 2014

Spectacolul musical “FUN” de James Bosley în cadrul celei de-a treia ediţii a Festivalului  “Teatru pe Drumul Sării”

Încă de la prima ediție, Festivalul “Teatru pe Drumul Sării” îşi  propune facilitarea  contactului publicului turdean cu spectacole și artiști de marcă ai scenei contemporane  românești. Teatrul “Aureliu Manea” Turda va reprezenta, ca de fiecare dată, platforma de  comunicare pentru artiștii din lumea artelor dramatice cu publicul larg: va lansa o  producție proprie, va găzdui spectacole invitate, ateliere de teatru, dezbateri, precum și  întâlniri teatrale susținute de către personalități ale teatrului românesc.

Printre cele mai aşteptate spectacole ale acestei ediţii se numără spectacolul musical  “FUN” de James Bosley, în premieră oficială în cadrul festivalului, în regia domnului Mihai  Măniuţiu. Acesta îi are în distribuţie pe: Romina Merei, Anca Hanu, Marian Râlea, Narcisa  Pintea, Flavia Giurgiu, Renata Fabian şi Maria Salcă.

“De ce am revenit pe scena Teatrului “Aureliu Manea” din Turda?

Deoarece, iată, pentru a doua oară (după Omul cu chitara de Jon Fosse), am avut prilejul  de a construi spectacolul în condițiile unui laborator de creație. Deși timpul pe care l-am  avut la dispoziție nu a fost foarte lung, faptul că am lucrat în situații de laborator teatral m- a atras și m-a inspirat. Și i-a inspirat și pe membrii excelentei echipe de realizatori ai  spectacolului. Teatrul „Aureliu Manea” din Turda are ambiția, pe deplin justificată, de a  deveni o scenă importantă în peisajul teatral românesc.

În ce privește spectacolul FUN/DISTRACȚIE de James Bosley, m-aș mărgini să  parafrazez un fragment din text: Oamenii și societatea care nu au grijă de copii ca de cel  mai prețios capital al lor trebuie să se aștepte numai la ezastre. În FUN e vorba despre  un astfel de dezastru uman. Formula pentru care am optat, cea a teatrului muzical, are  darul de a face mai suportabilă urerea pe care acest dezastru o provoacă în inimile noastre.” declară Mihai Măniuțiu, Manager al Teatrul Național din Cluj, Distinguished  Professor la Departamentul de Dramă al Universității din Irvine, California (USA) și prof.  dr. la Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca Biletele la toate spectacolele se găsesc la caseria Teatrului “Aureliu  Manea” Turda (Piața  Republicii 52), de luni până vineri, între orele 9.00 – 19.00.

Mai multe detalii despre spectacole și Festival pot fi găsite pe site-ul Teatrului, http://www.teatrulmunicipalturda.ro sau pe pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/pages/Teatrul-Municipal-Turda/385414284832308?ref=br_tf

Festivalului “Teatru pe Drumul Sării” este inițiat și organizat de către Teatrul “Aureliu Manea” Turda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *