„Zambet pentru copii” proiect caritabil

CAMPANIA „CALATORIA UNEI CARTI” – partea 1
16 decembrie 2014
Primaria Simleu Silvaniei colindata de elevi
20 decembrie 2014

„Zambet pentru copii” proiect caritabil

„Zâmbet pentru copii” este proiectul educativ județean, inițiat de inspectorii școlari

Kovács  Irina, Hari Tünde-Hajnalka, Rozs Rita, Jurcă Ildiana și Chende Ana-Maria. Parteneri sunt următoarele unități școlare: Școala Gimnazială Nr.1 Jebucu, Școala Gimnazială Nr.1 Pericei,  Liceul Tehnologic „Cserey-Goga” Crasna, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău, Școala  Gimnazială Nr.1 Panic, Școala Gimnazială Nr.1 Borla, Școala Gimnazială ”Simion Bărnuțiu”  Zalău.

 

 

Sloganul proiectului îi aparține marelui prozator rus: „Sufletul se vindecă atunci când eşti în preajma copiilor. Prin atitudinea faţă de copii se-nsănătoşeşte sufletul.”

Printre obiectivele propuse se numără: formarea modelelor comunitare în rândul copiilor, antrenându-i alături de aceștia și pe membrii comunității, în cadrul acțiunilor social-caritabile  și educative; creșterea gradului de cultură și a respectului pentru valorile morale .

Durata proiectului este de 6 luni (decembrie 2014 – mai 2015) și cuprinde: momente artistice,  activități ludice, excursii, confecționări și colectări de jucării, obiecte-cadou. În mod direct,  grupul țintă va fi format din preșcolari și elevi din instituțiile partenere, iar indirect vor fi cuprinși, în proiect, părinții copiilor și comunitățile locale.

Rezultatele proiectului se vor concretiza în: biblioteci personale, expoziţii, spectacole, colecţii diverse, albume, reviste pentru elevi, jucării.

În ziua de 16 decembrie 2014, a avut loc prima activitate din cadrul proiectului, când 20 de elevi și 3 cadre didactice din Pericei au vizitat copiii de la Școala Gimnazială Nr.1 Jebucu și  Centrul de Plasament ”Bethesda” din aceeași localitate. După tradiționalul moment artistic  închinat Nașterii Domnului, au fost împărțite peste 100 de cadouri și a fost readus zâmbetul  pe fețele preșcolarilor și școlarilor din comuna Jebucu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *