Concert de colinde romanesti in Arizona

Cei mai buni elevi premiati
24 noiembrie 2015
Concert de colinde romanesti in Arizona
7 decembrie 2015

Concert de colinde romanesti in Arizona

Vineri, 11 decembrie, 2015, începând cu orele 19:00 (7:00 pm), în Phoenix, Arizona va avea loc un concert de colinde susţinut de Corul mixt Ekklesia, Corul Bărbătesc al Bisericii Happy Valley, Corul de Copii Ekklesia şi solistul Dan Miclea.

Pentru acest eveniment, organizat de biserica Ekklesia ( ), a fost închiriată Sala “Auditorium” (aproximativ 900 de locuri) de la liceul “Cactus High School”, la adresa: 6330 W. Greenway Rd, Glendale, AZ 85306.

INTRAREA ESTE LIBERĂ!

După momentele muzicale, Luigi Miţoi, pastorul bisericii “Betania” din Chicago, va transmite un mesaj cu titlul: “Cântările Crăciunului”.

La sfârºit se vor servi prãjituri, cafea ºi alte specialitãþi din bucãtãria româneascã iar tuturor copiilor prezenþi li se vor oferi cadouri.

Vă aşteptăm pentru a asculta împreună cele mai frumoase cântări şi cea mai bună veste: “Astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor care este Hristos Domnul”

Veniţi să ne aducem aminte de acel moment minunat şi tainic al istoriei noastre: Naşterea Mântuitorului Isus Hristos în Betleemul Iudeii”, este invitaţia călduroasă a lui Andy Olariu, pastorul bisericii Ekklesia, pentru toţi românii care locuiesc sau se află în vizită în statul Marelui Canion, în perioada sărbătorilor de iarnă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *