

sprijinului politic lui Emmanuel Dessi candidat pentru Senatul Italiei. Scandalul a pornit in campania electorală, in urma unor declarații pe care acesta le-a făcut pe o rețea de socializare în care se laudă că a bătut români și că îi place să bată români.
Reamintim că peste un milion de români au ales să locuiască in Italia, iar o bună parte dintre ei au dublă cetățenie şi prin aceasta au drept de vot și pentru alegerile generale din Italia.
Astfel de declarații antiromânești apar periodic in preajma alegerilor în țările europene. Acest lucru se întâmplă pentru că unii politicieni fac un calcul simplu. Ei cred că prin astfel de declarații, vor caștiga mai multe voturi de la cei care îi urăsc românii, decât atât cât pierd de la românii care i-ar putea vota.
“Este inadmisibil pentru un politician al unei țări europene, să facă astfel de declarații oribile și xenofobe, și nimeni sa nu i-a măsuri. Nu inteleg de ce autoritațile italiene şi europe nu s-au sesizat din oficiu. Individul nu doar se laudă cu fapte penale, dar şi incită la violență”, a declarat Daniel Țecu, presedinte FADERE (Federația asociatiilor de români din Europa).