


am profitat, din oportunism, de ei, de suferința lor şi i-am târât pe la ambasade sau prin alte locuri publice, ca să facem poze, apoi, cu ei! Nici chiar când am anunțat, cu surle şi trâmbițe, luând chiar numele Domnului în desert!, că deja am mai repurtat încă o victorie!, când noi, ipocriții, săracii, am stat numai pe margine, mâncând doar … resturi, cățărându-ne pe cadavre…
Sã ne vadã o lume întreagã cât suntem de buni ºi de simțitori!, cât de mult ne pasã nouã, de durerea altora!, mai ales atunci când îi ademenim cu frazele noastre…
După ce lumina reflectoarelor s-a stins şi noi am mai bifat încă o “medalie” pe facebook, păcălind, din nou, nişte fraieri, mergem mai departe, mulțumiți. Să facem poze cu alții…
Ce s-a ales, însã, de Camelia ºi copiii ei?
Toată lumea ştie povestea Cameliei Smicală, care, din multe puncte de vedere, este mai tragică decât altele! Toată lumea a văzut la televiziuni cum a fost agresată în propria casă de polițiştii-brute, finlandezi. Toată lumea ştie că omul acesta, Camelia Smicală, s-a zbătut pentru copiii săi prin toate instanțele finlandeze, SINGURĂ!, sub amenințări, fiind distrusă psihic, economic, în o mie şi una de feluri, căci toți i-au întors spatele… (Aşa se întâmplă, de fapt, cu onorabilul cetățean român, atât de respectat de autoritățile străine şi române, peste tot!). Toată lumea a aflat cum i-au luat copiii pentru nişte motive pentru care nici ei, finlandezii, nu pot să dea explicații…
Doi copii nevinovați – Români, înainte de toate!- au fost confiscați de statul finlandez – De ce, oare?- ºi aruncați în niºte case-lagãre de copii, unde sunt închiºi ca infractorii! Atât Mihai (11 ani), cât ºi Maria (10 ani), sunt traumatizați ºi brutalizați pentru cã îºi iubesc Mama. Pentru cã nu vor sã se rupã de ea. Pentru cã nu vor sã se rupã, de fapt, nici de limba românã ºi nici de credința lor!
Copiii aceºtia, care –fãrã vina lor!- au ajuns în acest iad, a trebuit sã fie ºi despãrțiți unul de altul, surghiuniți în case de copii diferite, la kilometri distanțã, sã nu se vadã, cumva, unul cu altul, izolați precum criminalii! Aºa înțelege statul finlandez sã promoveze drepturile copiilor nevinovați, fãrã apãrare. Aºa înțelege ºi statul român misiunea sa, nobilã, responsabilitatea imensã, înscrisã în Constituție!, fațã de propriii cetãțeni, când se face complice cu alții…
Mama aceasta se zbate între viață şi moarte. Copiii ei, la fel!… Maria, nu mai are mult şi va plăti cu sănătatea ei chinurile şi teroarea prin care a trecut. Mihai a fugit mai înainte de la casa de copii, din disperare, fiind urmărit ca în timpul naziştilor, de patrule cu câini!… L-au găsit înghețat, ascuns în nişte tufişuri, în fața casei sale. L-au ridicat ca nişte hingheri de ființe umane, în fața mamei sale!, ducându-l în exil…
Mihai nu a mai fost la ºcoalã de luni de zile. A stat numai închis ºi bine pãzit de gardieni. Finlandezii, omenoºi cum sunt, i-au asigurat, însã, o viațã îmbelºugatã, plinã, demnã. I-au dat rație de mâncare ºi de apã în fiecare zi. I-au dat voie chiar ºi sã plângã între cele patru ziduri. Nu i l-au luat, însã, decât pe Dumnezeu…
Dupã ce o Mamã, ireversibil, a fost frântã de injustețea fãcãtorilor de dreptate ºi alte mascarade, ai Sistemului, este rândul copiilor ei, acum… Mihai, care nu are nici 11 ani!, va fi deportat, la o adresã secretã, într-o casã (Casã?!…) de reeducare, unde, probabil, va fi bãtut ºi violat! Dresat… Ca în toate casele (?!) lor, de “reeducare”.
… Camelia Smicală plânge, acum. De rugat, i-a rugat pe toți s-o ajute… Cu vocea tremurândă îmi spune că s-a dus şi la ambasada României din Helsinki, mai înainte. Ar fi dorit să-şi ia copiii şi să plece, pur şi simplu, imediat, acasă. În România.
Consulul român, un om atât de mic pentru un rol atât de mare, a refuzat de fricã, sã îºi asume vreo rãspundere ºi s-o ajute. Sã-i dea documentele de plecare pentru copii! A lãsat-o, pe mai departe, în închisoare…
Eu cred că, dacă aş avea nişte prerogative în țara mea, eu nu i-aş da afară, nu i-aş arunca numai pe scări pe aceşti uşieri care întorc spatele oamenilor, când au nevoie de ajutor… Eu i-aş arunca direct în închisoare pentru INCAPACITATEA DE A FI OM!
Şi, am să mai spun un lucru… În orice stat civilizat, oricât de decăzut ar fi el, oricâte otrepe şi cârpe de politicieni ar avea, măcar dintr-un instinct de autoapărare – dacă nu din bun-simț- România ar trebui să rupă relațiile diplomatice cu Finlanda dacă nu s-ar ajunge la vreun dialog, văzând monstruozitățile acestea. Nu are importanță dacă este vorba numai de o mamă şi copiii săi sau de sute de oameni. Nu presupune Ideea de Justiție că ar trebui să ne ridicăm şi pentru un singur om? Să-i apărăm şi lui drepturile?
Ne ridicăm tot noi, anonimii, dacă Statul doarme. Presimt că vom ieşi în stradă pentru Camelia şi copiii săi… Şi pentru toți nebăgații în seamă din lume, care mor lângă noi…