Vizita ministrului justiției in Austria

ROMÂNII DIN DIASPORA TRIMIT CADOURI DE CRĂCIUN BĂTRÂNILOR DIN ROMÂNIA
19 decembrie 2014
ROMANII DIN DIASPORA INGRIJORATI DE SOARTA LUI VADIM
5 ianuarie 2015

Vizita ministrului justiției in Austria

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a participat vineri, 19 decembrie 2014, la Viena, la consultări multilaterale pe teme de interes reciproc organizate de ministrul austriac de justiție.

La reuniune au fost invitați să participe miniștri justiției din Cehia, România, Slovacia, Slovenia, Serbia și Ungaria, în cadrul vizitei fiind programată o întrevedere la nivel înalt cu președintele Republicii Austria.

“Reuniunea organizată de ministrul justiției din Austria a fost un foarte bun prilej de a discuta, într-un cadru extins, prioritățile sistemelor de justiție naționale, dar, în special, modul în care, prin acțiuni coordonate, putem să promovăm inițiative care să vizeze și implice toate statele membre. Justiţia este unul din pilonii de bază ai construcţiei europene, iar România este un actor important prin contribuţiile pe care le are la iniţiativele europene în materie. În plus, România poate şi trebuie să fie un furnizor de expertiză în condiţiile în care avem poate cel mai modern sistem legislativ din spaţiul european, dar şi instituţii de aplicare a legii extrem de eficiente. Avem încă foarte multe de învăţat de la partenerii noştri europeni, dar avem şi exemple de bună practică din care alte state pot să se inspire. În acelaşi timp, în cadrul discuţiilor, am prezentat progresele pe care România le realizează în mod constant şi eforturile pe care le facem la nivelul Executivului pentru a asigura finaţarea justiţiei la un nivel care să permită, prin investiţii, dezvoltarea sistemului”, a declarat ministrul justiţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *