

○ A fost aprobat Studiul de Fezabilitate realizat pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare menajeră în localitățile Băbeni și Ciocmani, Comuna Băbeni, Județul Sălaj”, investiție pentru a cărei execuție a fost emis avizul favorabil al autorității județene.
○ A fost aprobată rectificarea pozitivă a bugetului Comunei pe anul în curs, fiind suplimentată lista de investiții cu bani pentru extinderea rețelei de apă potabilă pe străzile din Băbeni și Ciocmani unde NU există în acest moment rețea realizată prin POIM; întabularea Dispensarului uman în vederea modernizării prin fonduri europene; branșamente pentru apă la școli, capele, dispensar, cămine culturale (clădirile aflate în patrimoniul Comunei)
○ A fost aprobată participarea Comunei Băbeni la programul destinat achiziționării bateriilor de stocare a energiei electrice – fonduri europene.
Proiectul este necesar deoarece există în procedură de semnare la Ministerul Energiei un proiect pentru instalarea de panouri fotovoltaice cu o capacitate de 60 Mwh, grație căruia se va reduce costul energiei electrice pentru punctele de consum ale comunei.
○ Președinte de ședință la fiecare întâlnire a consilierilor locali pentru următoarele trei luni a fost ales domnul consilier Adrian Achim (PNL)