
Cu toate măsurile luate şi activităţile întreprinse, la nivelul judeţului au fost înregistrate în cursul
lunii ianuarie 2014, 11 accidente de circulaţie grave soldate cu 2 morţi şi 12 răniţi grav. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în care s-au înregistrat 4 accidente grave soldate cu 5 răniţi grav, situaţia se prezintă astfel: +7 accidente grave, +2 morţi şi +7 răniţi grav.
Pentru prevenirea evenimentelor negative, în perioada următoare se vor lua următoarele măsuri: organizarea de acţiuni în zonele unde survin frecvent accidente de circulaţie, urmărindu-se cu prioritate, combaterea conducerii autovehiculelor cu viteză peste limita legală ori de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice, neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor în drept sau pietonilor, efectuarea neregulamentară a manevrei de depăşire şi utilizarea neregulamentară a drumului public de către pietoni, biciclişti, mopedişti, motociclişti, tractorişti şi căruţaşi.
În consecinţă, stimaţi conducători auto, pentru a nu deveni victima vreunui accident rutier, vă recomandăm să respectaţi cu stricteţe regulile de circulaţie, să circulaţi cu atenţie sporită, iar în condiţii de zăpadă şi polei renunţaţi pe cât posibil la pedala de frână. Folosiţi cu precădere frâna de motor!