

pe Drumul Național 1G, prin localitatea Hida, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, într- o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat într-un copac de pe marginea părții carosabile.
Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a doi bărbați de 29, respectiv 64 de ani, ambii din comuna Surduc, pasageri în autoturism.
Conducătorul auto a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.