

La data de 14 mai a.c., în jurul orei 12.37, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Nușfalău, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate au constatat că, un bărbat de 80 de ani, din localitatea Halmășd, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Nușfalău – Șimleu Silvaniei, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul care circula în fața sa, la volanul căruia se afla un bărbat de 37 de ani, din localitatea Plopiș.
În urma impactului, conducătorul primului autoturism, precum și o femeie de 76 de ani, pasageră în același autoturism, au suferit leziuni pentru îngrijirea cărora au fost transportați la o unitate medicală.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii rutieri continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier. – Poliția Sālaj
Mulțumim persoanei anonime care a trimis imaginile la redacție.
Dacă ați fost martorul unui eveniment, puteți trimite imaginile pe adresa https://www.facebook.com/ztv.ro/, e-mail: [email protected] sau whatsapp pe numarul de telefon 0744 247 263, iar dacă filmarea depășește 1000 de vizualizări pe YouTube ZTV, veți primi un CADOU personalizat ZTV, iar noi vă garantăm ca nu vă vom divulga numele