Aleasa ambasador al Dialogului Structurat de catre Forumul Tinerilor din Romania

COD GALBEN DE NINSORI
3 ianuarie 2016
FRAUDAREA FONDURILOR EUROPENE
4 ianuarie 2016

Aleasa ambasador al Dialogului Structurat de catre Forumul Tinerilor din Romania

Denisa Ligia Matei, elevă la Colegiul Național „Silvania” Zalău, reprezentând la nivel național elevii din județul Sălaj în

perioada2014-2015, a fost aleasă de Forumul Tinerilor din România, pentru al doilea mandat, ambasador al Dialogului Structurat. Astfel, Denisa, împreună cu alți aproximativ 30 de tineri din țară, aleşi după jurizarea a unui număr mare de aplicații, pe criterii obiective, au datoria de a fi liantul de legătură între tineri şi autorități. Problemele principale,ce vizează tinerii,vor putea fi duse spre dezbatere, inclusiv la nivel național prin ambasadori.

 

Dialogul Structurat este un instrument folosit la nivelul Uniunii Europene pentru ca opinia tinerilor să fie luată în considerare în momentul realizării politicilor de tineret.

Forumul Tinerilor din România face parte din Grupul Național de Lucru privind Dialogul Structurat, care își desfășoară activitatea în coordonarea Ministerului Tineretului și Sportului în cadrul trioului Președințiilor Consiliului Uniunii Europene asigurat de Italia, Letonia și Luxemburg. Actualul trio şi-a stabilit drept prioritate „împuternicirea tinerilor”, cu accent pus pe accesul tinerilor la drepturi şi sprijinirea participării acestora la viaţa democratică.

Forumul Tinerilor din România susţine accesul tinerilor la drepturi şi sprijină participarea acestora la viaţa democratică. Preocuparea principală este sesizarea problemelor reale ale tinerilor şi descoperirea unor soluţii cu privire la acestea împreună cu reprezentanții autorităților.

Angajamentul luat de Forumul Tinerilor din România este ca prin Dialogul Structurat cu TINErii să contribuim direct la implementarea în domeniul tineretului a Planului D pentru Democrație, Dialog şi Dezbatere, propus de Comisia Europeană, al cărui scop a fost încă de la lansare provocarea unei dezbateri generale şi permanente privind viitorul Uniunii Europene în rândul persoanelor din toate mediile, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul Uniunii Europene în ansamblu.

Primul aspect pe care îl are în plan Denisa, la startul noului mandat, constă în demersurile referitoare la redeschiderea cinematografului din Zalău, decizie pe care autoritățile locale a luat-o la mijlocul lui 2015, însă rezultatele încă nu sunt vizibile.

Militarea pentru diferite aspecte din comunitate se vor realiza în colaborare cu structurile de tineri existente în județ, conform detaliilor oferite de Denisa.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *