

La sfârşitul săptămânii trecute, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale la regimul piscicol, au fost aplicate 4 sancţiuni
contravenţionale în valoare totală de 300 de lei, conform O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
Doi bărbaţi cu vârsta de 66, respectiv 40 de ani, având domiciliul în oraşul Şimleu Silvaniei, respectiv localitatea Nuşfalău, au fost sancţionaţi contravenţional pentru „neprezentarea permisului, licenţei sau autorizaţiei atunci când acestea sunt solicitate de către persoanele împuternicite să constate contravenţiile/infracţiunile”.
De asemenea, doi bărbaţi cu vârsta de 51, respectiv 45 de ani, ambii domiciliaţi în municipiul Zalău, au fost sancţionaţi contravenţional pentru „încălcarea condiţiilor prevăzute în permis, autorizaţie şi/sau licenţă”, respectiv pescuirea cu 5 undiţe.
Persoanele sancţionate au fost depistate în zona răurilor Barcău şi Someş.