În aceeaşi zi, între orele 06.00 – 08.00, poliţiştii din Boghiş, însoţiţi de pădurar, au efectuat un control pe linia transportului şi comercializării materialului lemnos pe raza comunei, ocazie cu care au fost identificaţi E. Alexandru, 40 ani, M. Crăciun, 52 ani, F. Călin, 26 ani, şi F. Simion, 60 ani, toţi din comuna Plopiş, care transportau fiecare, cu căruţele proprii, câte 0,5 mc material lemnos de esenţă fag, fără a avea asupra lor avize de însoţire. Poliţiştii au aplicat 4 amenzi, fiecare în valoare de 2.000 lei, şi au ridicat lemnele, în vederea confiscării.
În data de 16 februarie 2013, poliţiştii din Sînmihaiu Almaşului şi Cuzăplac, aflaţi în serviciul de patrulare şi supraveghere a traficului rutier pe DN 1G, au oprit pentru control, în localitatea Almaşu, o autoutilitară condusă de J. Vasile, 40 ani, din localitatea Morlaca, judeţul Cluj, cu care transporta cantitatea de 10,5 mc material lemnos, fără a deţine documente legale de transport. Clujeanul a fost amendat cu 2000 lei, iar lemnele au fost ridicate şi predate Ocolului Silvic Almaşu.