Andreea-Ioana Ticle a fost Prefect pentru o zi

In martie au fost efectuate 13,141 apeluri false in judetul Salaj
15 aprilie 2011
Peste 450 de persoane si-au cautat un job la Bursa Locurilor de Munca
15 aprilie 2011

Andreea-Ioana Ticle a fost Prefect pentru o zi

Andreea-Ioana Ţicle, elevă în clasa a X-a, la Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, a încheiat vineri, 15 martie, seria liceenilor care au ocupat funcţia de „Prefect pentru o zi”, în cadrul campaniei iniţiate de Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj.

Eleva a participat vineri, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Sălaj, la activităţile inluse pe agenda de lucru a prefectului Vegh Alexandru şi subprefectului Onorica Abrudanu, făcând, de asemenea, un tur al instituţiei, pentru a cunoaşte, în detaliu,
structura organizatorică şi modul cum funţionează aceasta.

„După ziua de astăzi privesc lucrurile un pic altfel decât înainte de a veni aici. Mi-am dat seama că prefectul are un program foarte încărcat şi că are nevoie de un management foarte bun al timpului, multă concentrare şi răbdare.
Oricum, chiar dacă în acest moment am foarte multe opţiuni privind cariera mea, una dintre ele este cea de funcţionar public”, a precizat Andreea-Ioana Ţicle.

La finalul zilei, eleva a fost recompensată pentru interesul arătat faţă de iniţiativa Instituţiei Prefectului cu o diplomă şi medalie.

În cursul lunii mai 2011, toţi cei şase elevi vor fi invitaţi să participe la festivitate de încheiere a campaniei, unde îşi vor prezenta consideraţiile privind experienţa trăită în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Sălaj.

„Au trecut o jumătate de an în care şase elevi s-au aşezat, pentru o zi, în mod simbolic, pe scaunul de prefect. Toţi liceeni care ne-au trecut pragul au fost tineri deosebiţi, interesaţi de administraţia publică şi care, de ce nu, ar putea urma o carieră strălucită în acest domeniu. Sper ca ei, la rândul lor, să ducă mai departe mesajul pe care campania noastră a vrut să îl transmită: Instituţia
Prefectul a fost şi va rămâne aproape de sălăjeni, cei care, la rândul lor, trebuie să ştie cum ne desfăşurăm activitatea şi care ne sunt atribuţiile. Reacţiile privind proiectul nostru le aşteptăm în luna mai, la masa rotundă la care vor fi invitaţi toţi cei şase liceeni”, apreciază prefectul Vegh Alexandru.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *