

Siguranţa în instituţiile de învăţământ din judeţ rămâne o prioritate a poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj şi în anul şcolar 2025 – 2026.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au luat toate măsurile necesare pentru un început de an școlar în liniște și siguranță, fiind efectuate verificări înainte de startul cursurilor, dar și stabilite priorități de acțiune, după ce elevii vor începe efectiv orele de curs.
Începerea anului școlar reprezintă un moment important, de adaptare, pentru fiecare copil, de socializare și de stabilire a unor reguli de comportament care să le confere siguranță, fie că sunt în deplasare, în spațiul public, la domiciliu sau în spațiul online.
Luni, 8 septembrie a.c., în contextul începerii noului an şcolar, poliţiştii din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, siguranță școlară, prevenire și proximitate vor fi prezenţi în proximitatea tuturor unitățile de învățământ din județul Sălaj, alături de elevi, părinţi şi cadre didactice, pentru a reconfirma parteneriatul Poliţie – Şcoală, siguranţa copiilor reprezentând una din priorităţile permanente ale Poliției Sălăjene.
Polițiștii vor desfăşura activităţi specifice, care să conducă la menţinerea climatului de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Sălaj.
Colaborarea cu instituțiile de învățământ continuă pe întreg parcursul noului an școlar. Fiecare unitate de învăţământ este inclusă în itinerariile de patrulare ale poliţiei din județul Sălaj, asigurându-se, totodată, supravegherea traseelor de deplasare a elevilor.
Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor.
Pentru că siguranţa elevilor constituie una dintre priorităţile poliţiştilor rutieri din Sălaj, aceştia se vor afla în apropierea şcolilor amplasate pe arterele intens circulate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier, la orele de maximă afluire a elevilor.
De asemenea, vor fi efectuate patrulări în zona şcolilor şi în perioadele când elevii nu au cursuri, întrucât multe unităţi şcolare deţin terenuri de sport, care reprezintă o atracție pentru copii. O atenţie deosebită se va acorda unităţilor de învăţământ din mediul rural.
Pentru siguranţa elevilor, toţi conducătorii de autovehicule destinate transportului şcolar vor fi verificați și instruiți cu privire la respectarea legislației rutiere.
Este acordată o atenție sporită respectării prevederilor legale privind paza și sistemele de pază a instituțiilor de învățământ sălăjene și amplasarea corespunzătoare a mijloacelor de semnalizare în zona stațiilor mijloacelor de transport public de persoane și a trecerilor de pietoni aflate în apropierea unităților de învățământ.
Activitatea polițiștilor cu atribuții în domeniul siguranței școlare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj este orientată către îndeplinirea obiectivelor privind creșterea gradului de siguranță în școli și consolidarea unui climat de siguranță în mediul școlar, bazat pe protejarea și informarea corectă a tinerei generații.
Asigurarea unui mediu școlar protejat de diferitele forme de manifestare a criminalității reprezintă obiectivul ce se urmărește a fi îndeplinit prin executarea măsurilor necesare pe fiecare linie de muncă, obiectiv a cărui îndeplinire pe termen lung presupune o abordare integrată, consecventă și echilibrată.
*
Pentru creşterea gradului de siguranţă în incinta unităților de învățământ din județul Sălaj, în perioada anului școlar 2024 – 2025, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au organizat și desfășurat 165 de acțiuni, în colaborare cu alte structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, prevenirea absenteismului și abandonului școlar și pentru combaterea consumului de substanțe interzise în rândul elevilor, precum și pentru prevenirea portului fără drept de obiecte periculoase.
De asemenea, polițiștii de la siguranță școlară, în cooperare cu cei din cadrul Serviciului Rutier, au organizat 74 de acțiuni, pe linia siguranței rutiere, dintre care 3 pentru verificarea amplasării corespunzătoare a mijloacelor de semnalizare, a trecerilor pentru pietoni din zonele adiacente ale unităților de învățământ, 65 pentru verificarea mijloacelor de transport școlar și 6 acțiuni cu caracter informativ.
Totodată, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat 1.321 de activități cu caracter informativ-preventiv, în cadrul orelor de curs, fiind abordate tematici de natură juridică, precum prevenirea infracțiunilor comise cu violență, prevenirea fenomenului de bullying/cyberbullying, prevenirea consumului de substanțe interzise, a portului fără drept de obiecte periculoase, a traficului de persoane, respectarea regimului rutier și prevenirea criminalității informatice.
De asemenea, în cadrul acestor activități, elevii au fost informați cu privire la răspunderea penală a minorilor, precum și cu privire la prevenirea victimizării acestora.
Activitățile polițiștilor au vizat prevenirea victimizării elevilor prin diverse infracțiuni, prevenirea disparițiilor și a plecărilor voluntare, siguranța acestora acasă, comportamentul preventiv la școală, relațiile cu colegii, siguranța la locul de joacă și în vacanță, educația rutieră a copiilor, siguranța acestora pe Internet, prevenirea unor comportamente discriminatorii, a violenței domestice, dar și prevenirea consumului de droguri și a traficului de persoane.
În interacțiunea cu copiii, au fost utilizate metode educativ – preventive adaptate vârstei lor, în scopul creșterii gradului de siguranță, prin informarea acestora cu privire la potențialele pericole și, totodată, prin oferirea unor soluții pentru identificarea și evitarea unor situații de risc.
Menționăm că au fost desfășurate ședințe de instruire cu cadrele didactice, cu privire la prevederile legale în domeniul violenței școlare și au fost făcute informări către instituțiile abilitate (D.G.A.S.P.C., I.Ș.J. Sălaj).
Activitățile informativ-preventive au continuat și în perioada vacanței de vară, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, alături de Serviciul Rutier, Inspectoratul de Jandarmi Județean Sălaj și alte structuri de aplicare a legii, au derulat 34 de activități, în cadrul Școlilor de Vară, organizate la nivelul județului, totalizând peste 490 de beneficiari, elevi și cadre didactice.
În cadrul acestor activități, obiectivele urmărite au avut la bază informarea, conștientizarea și acordarea de sfaturi și recomandări elevilor, cu privire la comportamentul care trebuie adoptat în diferite situații ce ar putea pune în pericol viața, integritatea corporală și libertatea.
Pentru perioada imediat următoare sunt planificate întâlniri/ședințe cu părinții din mai multe unități de învățământ de pe raza municipiului, dar si cu reprezentanții asociațiilor de părinți și elevi de la nivel județean.
*
OBIECTIVE ȘI PRIORITĂȚI PENTRU ANUL ȘCOLAR 2025 – 2026
1. Asigurarea unui climat de siguranță pentru elevi și personalul didactic, prin prevenirea actelor de delincvență juvenilă în incinta și în proximitatea unităților de învățământ preuniversitar;
2. Consolidarea relațiilor de colaborare cu partenerii interni și externi, în vederea abordării integrate și durabile a problemelor cu care se confruntă mediul școlar;
3. Inițierea și implementarea de proiecte, programe și campanii la nivel local pentru aplicarea eficientă a normelor legislative privind prevenirea violenței fizice și psihologice (bullying) în școli;
4. Dezvoltarea abilităților de rezolvare non-violentă a conflictelor în rândul elevilor cu comportamente antisociale, îmbunătățirea sistemului de pază a unităților de învățământ și însușirea de tehnici corecte de gestionare a situațiilor conflictuale;
5. Continuarea acțiunilor comune desfășurate împreună cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Sălaj, pentru prevenirea absenteismului școlar și a consumului de substanțe psihoactive, contribuind astfel la creșterea nivelului de siguranță în mediul școlar;
6. Desfășurarea constantă a activităților preventive la orele de curs, prin prezentarea unor teme legislative relevante, astfel încât elevii și părinții să conștientizeze implicațiile faptelor antisociale.
Pe parcursul întregului an școlar, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, prin Biroul Siguranță Școlară, Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, prin poliția de proximitate, dar și prin structurile operative, va continua colaborarea cu reprezentanții celorlalte instituții și structuri cu atribuții în domeniul asigurării unui climat de siguranță în unitățile de învățământ, respectiv cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Sălaj și reprezentanți ai altor structuri, pentru o intervenție promptă și eficientă în cazul unor incidente negative în cadrul unităților de învățământ și zona adiacentă acestora, cât și pentru desfășurarea unor activități de prevenire a victimizării elevilor.
VĂ DORIM UN AN ȘCOLAR MINUNAT, ÎN SIGURANȚĂ ȘI PLIN DE REALIZĂRI FRUMOASE!