ASIGURAREA OBLIGATORIE A LOCUINTELOR din 15 Iulie

Registrul operatorilor intracomunitari intră în vigoare după 1 august
29 iulie 2010
A condus sub influenta bauturilor alcoolice
29 iulie 2010

ASIGURAREA OBLIGATORIE A LOCUINTELOR din 15 Iulie

Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor a devenit aplicabilă începând cu data de 15 iulie

 

 

2010, iar proprietarii locuinţelor au la dispoziţie 6 luni pentru a le asigura împotriva dezastrelor naturale. Proprietarii de locuinţe care au o asigurare facultativă vor încheia o poliţă obligatorie la expirarea celei facultative, dar nu mai târziu de 31 decembrie a primului an de aplicare a legii. 

Poliţa de asigurare împotriva dezastrelor va fi emisă de către o nouă companie de asigurări denumită PAID, ce are drept acţionari 13 companii private de asigurare, inclusiv Statul Român, şi are valabilitate 12 luni.

Prima anuală de asigurare este de 20 de euro pentru locuinţele de tip A, respective 10 euro pentru locuinţele de tip B, iar valoarea despăgubirilor nu poate fi mai mare de 20.000 de euro, respective 10.000 euro, în funcţie de tipul construcţiei. Sunt considerate locuinţe de tip A construcţiile cu structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic, iar de tip B construcţiile cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic. 

Potrivit legii, statul are obligaţia să asigure poliţele de asigurare obligatorii a locuinţelor pentru asistaţii sociali, care în prezent la nivel naţional numără 400.000 de persoane, ceea ce reprezinta circa 5% din cei 8.000.000 de proprietari de locuinţă. 

La nivelul Judeţului Sălaj numărul asistaţilor sociali este de 3.242.

Primarii, prin compartimentele de specialitate, vor furniza PAID lista tuturor construcţiilor cu destinaţia de locuinţă, inclusiv a celor cu destinaţia de locuinţă socială, amplasate în unitatea administrativ-teritorială în cauză. Actualizarea se va face în termen de 72 de ore de la schimbarea proprietarului locuinţei sau, după caz, a datelor de identitate a acestuia.

PAID va transmite lunar primarilor lista proprietarilor care nu au încheiat contracte de asigurare obligatorie a locuinţelor şi valoarea primei obligatorii datorate de fiecare, iar acesta, prin compartimentul de specialitate, va trimite în termen de 3 zile de la data primirii listei, scrisori de înştiinţare cu confirmare de primire către debitori.

Persoanele fizice sau juridice care nu îşi asigură locuinţele aflate în proprietate, nu beneficiază, în cazul producerii unuia dintre riscurile asigurate de niciun fel de despăgubiri de la bugetul de stat sau de la bugetul local pentru prejudiciile produse locuinţelor.

Nerespectarea obligaţiei de asigurare a locuinţei este sancţionată contravenţional cu amenzi între 100 şi 500 lei. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor intră în sarcina primarului sau persoanei împuternicite de acesta, sumele intrând în fondul bugetului local. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *