
La data de 7 aprilie a.c., în jurul orei 14.00, în urma activităților desfășurate, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului au identificat o femeie de 32 de ani, din comuna Buciumi, bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În fapt, la aceeași dată, în jurul orei 10.30, aceasta ar fi pătruns, fără drept, în locuința unei femei din localitatea Buciumi, de unde, dintr-o încăpere, ar fi sustras 1.800 de lei dintr-un sertar și 350 de lei dintr-un portofel.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că, la data de 3 aprilie a.c., aceasta ar mai fi pătruns în aceeași locuință, de unde ar fi sustras 100 de lei dintr-un sertar.
Cu ocazia identificării femeii de 32 de ani, asupra acesteia a fost găsită suma de 400 de lei.
Ulterior, în cursul serii, în urma activităților întreprinse, polițiștii au reușit recuperarea restului de 1.750 de lei, astfel că prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea tragerii acesteia la răspundere penală.