

Biroul de Informare si Relaţii Publice din cadrul Tribunalului Sălaj aduce la cunoştinţa mass media şi opiniei publice următoarele:
În data de 25 noiembrie 2025 ora 13,00 la sediul Tribunalului Sălaj, a avut loc Adunarea Generală a Judecătorilor Tribunalului Sălaj, care cu unanimitate de voturi a adoptat ordinea de zi, în ceea ce privește“exprimarea unui punct de vedere referitor la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu transmis Consiliului Superior al Magistraturii, spre avizare, de către Ministerul Muncii, Familie, Tineretului şi Solidarităţii Sociale”.
În cadrul discuțiilor purtate, s-au avut în vedere următoarele aspecte:
Cu privire la stabilirea bazei de calcul a pensiei de serviciu a magistraților,
Curtea Constituțională, prin Decizia nr.900 din 15 decembrie 2020, a statuat că
legiuitorul este ţinut să respecte principiul independenţei justiţiei, sub aspectul securităţii
financiare a magistraţilor, care impune asigurarea unor venituri din pensii apropiate
celor pe care magistratul le avea în perioada în care era în activitate. Aceste
considerente ale deciziei Curții fixează un obiectiv primordial, respectiv ca valoarea
pensiei de serviciu să fie cât mai apropiată posibil de aceea a ultimei remuneraţii
primite, ceea ce înseamnă că baza de calcul a pensiei de serviciu trebuie să fie cât mai
apropiată de „cuantumul venitului ce reprezintă indemnizaţia pentru activitatea
desfăşurată în calitate de magistrat”, respectiv a funcției, gradului profesional și
vechimii avute.
În ceea ce privește componenta instituțională a independenței justiției, Curtea
Constituțională, în jurisprudența sa, a statuat că aceasta acoperă sistemul judiciar în
întregime și implică existenţa unor garanţii, cum ar fi: statutul magistraţilor (condiţiile
de acces, procedura de numire, garanţii solide care să asigure transparenţa procedurilor
prin care sunt numiţi magistraţii, promovarea şi transferul, suspendarea şi încetarea
funcţiei), stabilitatea sau inamovibilitatea acestora, garanţiile financiare, independenţa
administrativă a magistraţilor, precum şi independenţa puterii judecătoreşti faţă de
celelalte puteri în stat, securitatea financiară, care presupune şi asigurarea unei garanţii
sociale, cum este pensia de serviciu a magistraţilor. În concluzie, Curtea a constatat că
principiul independenţei justiţiei apără pensia de serviciu a magistraţilor, ca parte
integrantă a stabilităţii financiare a acestora, în aceeaşi măsură în care apără celelalte
garanţii ale acestui principiu. Statutul constituţional al magistraţilor impune acordarea
pensiei de serviciu ca o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de
drept, prevăzut de art.1 alin.(3) din Constituție (Decizia nr.900 din 15 decembrie 2020,
precitată, paragraful 124, Decizia nr.873 din 9 decembrie 2020, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr.50 din 15 ianuarie 2021, și Decizia nr.20 din 2
februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.72 din 18
februarie 2000).
În urma discuţiilor purtate pe marginea problemelor ce au făcut obiectul ordinii de zi,
Adunarea generală a judecătorilor Tribunalului Sălaj, susţinând în totalitate şi argumentele
prezentate cu ocazia Adunării generale desfăşurate în data de 26 august 2025,
A HOTĂRÂT CU UNANIMITATE DE VOTURI:
PURTĂTOR DE CUVÂNT
JUDECĂTOR DELEGAT
AL BIROULUI DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
MARINCAȘ GEANINA – IOANA
ss.indescifrabil
Consilier superior
jurist Săbădâş Mariana – Valeria