

AJFP Sălaj reamintește contribuabililor că începând cu luna august 2025, odată cu intrarea
în vigoare a dispozițiilor Legii nr.141/2025 privind unele măsuri fiscale, nu se mai regăsesc în
categoria persoanelor exceptate de la plata CASS :
Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679
Page 2/3
independente, drepturi de proprietate intelectuală, din asocierea cu o persoană juridică,
contribuabil potrivit titlului II sau titlului III din Codul Fiscal, cedarea folosinței bunurilor,
activități agricole, silvicultură și piscicultură, investiții, venituri din alte surse, indemnizaţiile
de asigurări sociale de sănătate, acordate în baza art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din OUG nr.
158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi
completările ulterioare, aferente concediilor medicale pentru codurile de indemnizaţie 01, 07
şi 10, indemnizaţii de şomaj acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor
pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare,
indemnizaţii lunare acordate potrivit art. 50 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, respectiv potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 31 alin. (2) din
OUG nr. 111/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi
completările ulterioare, ajutorul de incluziune şi ajutorul pentru familia cu copii acordate
potrivit Legii nr. 196/2016, cu modificările şi completările ulterioare, drepturi băneşti
acordate potrivit actelor normative prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. f^9). din Codul Fiscal.
Pentru anul 2025, în situația de mai sus, CASS datorată se determină prin aplicarea cotei de
10% la valoarea a 6 salarii minime brute pe țară în vigoare la 01.01.2025 (6 X 4.050 lei) ,
rezultând un CASS de plată de 2.430 lei .
Persoanele fizice aflate în întreținere, dobândesc calitatea de asigurat în sistemul de asigurări
sociale de sănătate de la data depunerii declaraţiei unice , iar calitatea de asigurat încetează la
expirarea a 12 luni de la data depunerii declaraţiei unice.
Plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate pentru fiecare persoană pentru care
se exercită opţiunea, în sumă de 2.430 lei în anul 2025, se efectuează în 2 tranşe, astfel:
a) 25% din CASS datorată, la data depunerii declaraţiei unice prin care se exercită
opţiunea;
b) 75% din CASS datorată, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui în care s-
a exercitat opţiunea.”
De asemenea, persoanele fizice care nu realizează venituri și nu se încadrează în categoriile de
persoane exceptate de la plata CASS, pot opta pentru asigurarea la sistemul public de sănătate
în cursul anului 2025, prin completarea Capitolului II, Sectiunea 1 din declarația unică. CASS
datorată este în sumă de 2.430 de lei, iar modalitatea de plată a CASS se efectuează tot în 2
tranșe, respectiv de 25% la data depunerii declaraţiei unice și 75% până la data de 25 mai
inclusiv a anului următor celui în care s-a exercitat opţiunea.
Baza legală:
-Legea nr.227/2015 prvind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
-Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificăeile și completările ulterioare;
-Legea nr. 141/25.07. 2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare
-OPANAF nr.1929/2025 pentru modificarea OPANAF nr.7015/2024 pentru aprobarea modelului, conținutului , modalității de depunere și de
gestionare a formularului (212)
Compartimentul de Comunicare 27.08.2025