Au aparut primele victime ale ciupercilor din acest an. 6 persoane cu varsta intre 31 si 82 de ani, din judetul Salaj, au ajuns la spital
dupa ce au avut probleme digestive cauzate de ciuperci. Acestia au fost adusi la spital dupa ce au consumat ciuperci culese din padure. Le-au preparat in casa, iar imediat dupa ce au mancat au inceput sa se simta rau. Pentru ca starea lor de sanatate se agrava, oamenii au cerut ajutorul medicilor de la Ambulanta. Dintre acestia doar un barbat de 31 de ani din Zalau a fost internat la sectia de interne unde va ramane sub observatie pentru mai multe zile pentru a nu aparea complicatii.
Medicii spun ca din cauza ciupercilor otravitoare se poate ajunge chiar la deces. De aceea, se recomanda ca acestea sa fie cumparate doar din locuri autorizate. Cele din padure, considerate de obicei comestibile, pot fi extrem de periculoase.