Concurs pentru cele 57 de functii de sef de post in Salaj

Accident pe Kossuth in Zalau
25 septembrie 2012
Pentru unii nu sunt bani
25 septembrie 2012

Concurs pentru cele 57 de functii de sef de post in Salaj

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj va organiza, în data de 17 octombrie a.c., concurs pentru ocuparea, din sursă internă, a funcţiilor de şef de post a celor 57 de posturi comunale de poliţie din judeţ.

 

În vederea înscrierii şi participării la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii:

– să fie agenţi de poliţie, absolvenţi de studii medii, cu diplomă de bacalaureat;

– să îndeplinească cerinţele specifice din fişa postului;

– să aibă permis de conducere categoria „B”;

– să aibă 2 ani vechime în specialitatea structurii pentru care se organizează examen/concurs;

– să aibă 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei;

– să fi obţinut în ultimii doi ani calificativul de cel puţin “Bine” la evaluarea/aprecierea profesională individuală;

– să nu fie sub efectul unei sancţiuni disciplinare şi să nu fie puşi la dispoziţie în condiţiile art. 65 din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare;

– să nu fie în curs de urmărire penală;

– să fie declaraţi “apt” medical şi psihologic pentru promovarea în funcţia de conducere scoasă la concurs/examen;

– să aibă o conduită morală şi profesională ireproşabilă.

Concursul va consta într-un interviu structurat pe subiecte profesionale. Aprecierea rezultatului final al interviului se va face cu note de la 1 la 10. Va fi declarat „admis” candidatul care va avea nota cea mai mare şi va fi notat cu cel puţin 7,00.        

Înscrierile pentru participarea la concurs se fac până la data de 27.09.2012, ora 16:00.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *