Controale și percheziții, la regimul armelor și munițiilor

Zece accidente de circulație cu părăsirea locului faptei
28 septembrie 2020
S-au suspendat unele cursuri la Scoala Gimnaziala ,,Simion Barnutiu,, si la Liceului Pedagogic ,,Gheorghe Șincai,, din Zalau
29 septembrie 2020

Controale și percheziții, la regimul armelor și munițiilor

În perioada 1 ianuarie-28 septembrie a.c., polițiștii au intensificat verificările în teren, fiind efectuate 252 de controale și opt percheziții domiciliare, atât pentru depistarea persoanelor care încalcă normele legale referitoare la arme, explozivi și substanțe periculoase, cât și pentru protejarea cetățenilor.

În urma perchezițiilor, au fost indisponibilizate patru arme deţinute ilegal, trei dintre acestea proveneau din contrabandă, 0,4 Kg praf de pușcă și 1456 de cartușe.

De asemenea, în vederea continuării cercetărilor în dosarele penale instrumentate au fost indisponibilizate alte 26 de arme letale și neletale, 1088 de cartușe, peste 35000 Kg de substanțe și deșeuri periculoase, 210 litri de precursori  de explozivi restricţionaţi, precum şi 150 de litri de biocid.

În perioada de referinţă s-au efectuat activități specifice în vederea prelungirii valabilității pentru 69 permise de armă și au fost eliberate 63 de noi permise de armă.

Atenție!

Dacă doriți, ca persoane fizice, să dețineți sau să purtați și să folosiți arme și muniții letale ori neletale supuse autorizării, trebuie să urmați mai întâi  un curs de instruire teoretică și practică în domeniul armelor și al munițiilor, organizat de o persoană juridică autorizată în acest sens.

De asemenea, dacă sunteți colecţionari de arme letale sau neletale, cu destinaţia colecţie, puteți deține aceste arme fără muniţia aferentă.

Dacă ați împrumutat arma de vânătoare unui prieten vânător, aveți obligația ca în 2 zile lucrătoare, să informați poliția.

Dacă aveți cunoștință despre existența unei arme sau muniție deținute ilegal anunțați de îndată poliția.

La nivelul județului Sălaj, polițiștii specializați pe linia arme, explozivi și substanțe periculoase verifică permanent dacă sunt respectate reglementările acestui domeniu.

Pentru informații suplimentare în domeniul armelor puteți accesa site-ul inspectoratului: I.P.J. SĂLAJ- Secțiunea UTILE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *