Cursuri de formare profesională gratuite pentru șomeri

Incendiu la o masina in cartierul Ortelec
2 mai 2018
Ziua Mondială a Igienei Mâinilor
3 mai 2018

Cursuri de formare profesională gratuite pentru șomeri

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj, în baza Planului de formare profesională aprobat pentru anul 2018,

va  organiza  28 de  cursuri de formare profesională în următoarele meserii: agent de securitate(4 cursuri), barman(1), bucătar(1), cofetar(1), competențe antreprenoriale(1), competențe cheie-comunicare în limba română(1), confecționer asamblator articole din textile(3), contabil(1), electrician în construcții(1), fierar betonist montator prefabricate(1),    frizer coafor manichiurist pedichiurist(1), infirmieră(1), inspector/referent resurse umane(2), instalator instalații tehnico-sanitare și de gaz(1), lucrător în comerţ (2), lucrător în structuri pentru construcţii(2), machior(1),  ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie(1), pizzar(1), zidar pietrar tencuitor(1).

 

La aceste programe vor fi cuprinse un număr de 392 persoane aflate în căutare de loc de muncă, numărul femeilor propuse să participe la curs fiind de 209.

Şomerii aflaţi în evidenţa A.J.O.F.M. Sălaj se pot înscrie în această perioadă pentru a participa gratuit la aceste programe. Cheltuielile vor fi suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, inclusiv pentru efectuarea analizelor medicale specifice fiecărei meserii. Pentru şomerii care vor efectua naveta pe perioada cursului, se vor deconta abonamentele/biletele de transport.

Reamintim că, şomer este persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare;

b) starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;

c) nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, în vigoare (500 lei);

d) este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, daca s-ar găsi un loc de muncă.

Şomerii neînregistraţi care doresc să se înregistreze în vederea obţinerii unui loc de muncă şi pentru a participa la măsurile active oferite, respectiv, informare, consiliere, medierea muncii, formare profesională  se pot prezenta la sediul A.J.O.F.M. Sălaj din Zalău, precum și la sediul A.L.O.F.M. Jibou,  P.L. Șimleul Silvaniei și P.L. Cehu Silvaniei –în funcție de domiciliu,  cu următoarele documente:

a) actul de identitate;

b) actele de studii şi de calificare;

c) carnetul de muncã sau alte acte care atestă, potrivit legii, existenţa unor raporturi de muncă ori de serviciu, în cazul persoanelor provenite din muncă;

d) adeverinţa medicală din care sã rezulte cã persoana este clinic sãnãtoasã sau aptă de muncă ori că are eventuale restricţii medicale;

e) adeverinţă de la Administraţia financiară din care să rezulte că persoana nu realizează venituri, sau dacă are venituri din activităţi autorizate potrivit legii, media veniturilor realizate în ultimele 12 luni să fie mai mică decât valoarea

indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, în vigoare (500 lei/lună);

Pentru mai multe informaţii, persoanele interesate se pot adresa compartimentului  formare profesională din cadrul AJOFM Sălaj, sau la  tel:0260612463.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *