Dealer de droguri prins în Zalāu

Sā ne oprim sā ne înțelegem propriile reactii – Aniela Lung consilier școlar
17 ianuarie 2026

Dealer de droguri prins în Zalāu

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sălaj, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 31 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.

La data de 16 ianuarie 2016, bărbatul a fost prins în flagrant delict, în municipiul Zalău, în timp ce ar fi deținut asupra sa, pentru vânzare, mai multe cantități de substanță vegetală impregnate cu 5F-MDMB-PINACA și MDMB-FUBINACA (produse psihoactive).

Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în mod constant, bărbatul ar fi procurat, deținut, manipulat și comercializat substanțe interzise.

În urma percheziției domiciliare efectuate, la locuința celui în cauză au fost descoperite și ridicate mai multe pungi, recipiente și plicuri conținând substanțe vegetale, obiecte purtând urme de substanță, un grinder, precum și alte mijloace de probă.

La data de 16 ianuarie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.

La data de 17 ianuarie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sălaj a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor criminaliști din Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. – Poliția Sālaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *