

În mijlocul comunității din Treznea, președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, alături de vicepreședinții Ioan-Adrian Crișan și Szilágyi Róbert-István, a adus un omagiu victimelor masacrului din septembrie 1940, la împlinirea a 85 de ani de la tragicele evenimente care au marcat profund istoria județului nostru.
„Astăzi trăim într-o Românie liberă și datorită jertfei martirilor masacrelor din Treznea, Ip și din alte localități ale Sălajului – femei, bărbați, copii, tineri și bătrâni uciși fără milă în acele zile cumplite din septembrie 1940. De aceea, avem datoria să nu le uităm sacrificiul, dar și să-i învățăm pe copiii noștri că nu ura și resentimentele vindecă răni, ci pacea, adevărul și respectul pentru viață.
M-aș bucura ca în fiecare inimă să răsune cuvântul Sfintei Scripturi: «Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema».
Vă chem, așadar, pe toți să trăim în credință și unitate, să ne manifestăm pașnic și să ridicăm neamul românesc și țara acolo unde ne dorim. Îmi plec fruntea în memoria martirilor din Sălaj, care au sfințit cu sângele lor pământul Țării Silvaniei. Dumnezeu să-i odihnească în pace”, a transmis, cu acest prilej, Dinu Iancu-Sălăjanu.
