Alături de Preasfințitul Părinte Benedict, de reprezentanți ai diferitelor confesiuni și de mulți sălăjeni, am simțit că dincolo de pași și de traseu, ne leagă același gând: fiecare viață este un dar. Un dar pe care nu noi l-am creat, dar pe care avem datoria să-l ocrotim.

„Mai înainte de a te fi întocmit în pântece, te-am cunoscut” (Ieremia 1,5) – un cuvânt care ne amintește că fiecare început are un rost și o valoare care nu pot fi măsurate.

Și poate că, din toate poruncile, cea mai simplă și mai profundă rămâne aceasta:

„Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți.”

Iar aproapele nostru începe cu cel mai mic,

cu cel mai vulnerabil, cu cel care nu se poate apăra singur.

Pentru că, dincolo de orice, viața rămâne cea mai mare responsabilitate și cea mai frumoasă promisiune.