


Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău au fost următoarele:
Diagnostic înregistrat în UPU – Total cazuri
Plăgi, fracturi, traumatisme, entorse, contuzii etc 47
Hipertensiune arterială 14
Travaliu declanşat 15
Gastrită, gastroduodenită, enterocolită, gastro-enterocolită 24
Colică abdominală 7
Politraumatism prin accident rutier 1
Politraumatism prin agresiune 7
Plagǎ prin muşcǎturǎ de câine, pisicǎ sau alte animale 1
In perioada menţionată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău s-au prezentat şi au fost trataţi 405 pacienţi, dintre care 97 pacienţi au fost internaţi pentru tratament şi investigaţii medicale suplimentare.
De asemenea, în perioada 31 decembrie 2017, 1 și 2 ianuarie 2018, la Spitalul Județean de Urgență Zalău s-au născut 15 copii (6 fete și 9 băieți), cu greutatea cuprinsă între 1000 grame și 4270 grame.
Primul născut al anului 2018 a fost un băiat de 3650 grame din Borla, care s-a născut la ora 2.55. Atât mămicile cât și nou-născuții se află sub supraveghere medicală, urmând să poată fi externați în perioada următoare.
Informaţii suplimentare pot fi obţinute la Biroul Relaţii Publice şi Presă
telefon 0260/616920 int. 240, persoanǎ de contact: Codruţa Andrei, purtător de cuvânt.
Dr. Neaga Liliana – manager Spital Zalău