

art. 199 alin. 1 C.p., la data de 23 iulie 2016 s-a întocmit referat cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 30 zile a inculpatului Varga Cornel – Radu.
În fapt s-a reţinut că, în data de 22.07.2016, în urma unei altercaţii verbale, inculpatul i-a aplicat soţiei sale, mai multe lovituri cu palma şi picioarele peste faţă, în burtă şi peste spate, iar cu o sticlă de vin, goală, i-a aplicat o lovitură cu fundul sticlei în zona occipitală. În urma agresiunii persoana vătămată a suferit leziuni cerebrale, formându-i-se un hematom subdural stâng, cu grosimea maximă de 1 cm, care i-a pus viaţa în pericol.
Propunerea a fost admisă la data de 23 iulie 2016 de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Zalău care, prin încheierea penală nr. 12/JDL din data de 23 iulie 2016 a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 23 iulie 2016, până la data de 21 august 2016, inclusiv;
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.